Criza umanitară din stânga Nistrului. Speranțe pentru bilateralul Serebrian-Ignatiev

Criza umanitară din stânga Nistrului. Speranțe pentru bilateralul Serebrian-IgnatievSursa foto: realitatea.md

Republica Moldova. Vicepremierul Oleg Serebrian se va întâlni săptămâna viitoare cu pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev. Conform informațiilor apărute în presa din stânga Nistrului, cei doi urmează să discute eventual soluții pentru depășirea crizei umanitare declanșate de sistarea livrării gazelor rusești.

Serebrian merge la Tiraspol

Oleg Serebrian se va întâlni cu Vitali Ignatiev în format 1+1. Chișinăul nu a făcut vreun anunț în acest sens, însă presa din regiune scrie că, în cadrul întrevederii, va fi discutată situația umanitară din stânga Nistrului.

În mesajele promovate, se accentuează faptul că autoritățile de la Chișinău nu ar fi făcut propuneri concrete.

Sursa: Telegram

De altă parte, Biroul politici de reintegrare consideră că narativele din ultimele zile, lansate de Moscova și Tiraspol, urmăresc destabilizarea situației din țară.

„Contrar afirmațiilor făcute de Vadim Krasnoselski, Chișinăul a venit cu propuneri. Inclusiv adresări în scris, către Tiraspol, în care se specifica clar disponibilitatea Guvernului Republicii Moldova de a-și ajuta cetățenii din raionale de est. (...) Răspunsul a fost unul de respingere totală a acestor oferte. Și mai surprinzătoare sunt afirmațiile făcute de Ambasada Federației Ruse la Chișinău, conform cărora responsabil de situația din estul țării ar fi guvernul moldovean. Chișinăul n-a sistat livrarea gazului către regiunea transnistreană. Și nici n-a anulat contractul cu ,,Gazprom”, care e valabil până în septembrie 2026”, susține Biroul.

Criză de 12 zile în stânga Nistrului

Regiunea transnistreană se confruntă cu o criză umanitară a 12 zi consecutiv. Totul, după întreruperea livrărilor de gaz rusesc. Pentru ziua de astăzi, întreruperile de curent de 5 ore vor fi înlocuite cu cele de 3 ore, anunță presa din regiune. Zilele trecute au fost operate întreruperi și de 8 ore.

Chișinăul a anunțat Tiraspolul că poate facilita procesul de achiziție și livrare a gazelor naturale prin rute alternative până la granița Republicii Moldova.

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselki, declară însă că regiunea transnistreană nu poate accepta oferta. Motivul invocat - lipsa conturilor în dolari și euro.

Guvernul susține că informațiile prezentate de Krasnoselski nu corespund adevărului.

Sursa: novostipmr.com