Criză dramatică de sânge la Centrul de Transfuzie din Bucureşti
- Cristina Vladu
- 8 august 2017, 00:00
Căldura care ne torturează de o săptămânăşi nu dă semne că s-ar lăsa dusă, are, din nefericire, şi efecte colaterale. La Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală s-a declanşat codul de urgenţă, pentru că stocul de plasmă a scăzut la jumătate, nemaiputând fi asigurate decât urgenţele.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, Doina Goșa, a făcut, ieri, un apel adresat bucureştenilor să dea sânge, pentru că numărul donatorilor este tot mai mic, iar stocurile de sânge au scăzut sub pragul critic. Spitalele au amânat, deja, unele operaţii programate.
Se aşteaptă implicarea Primăriei
„De regulă, vara scade colecta, dar a venit și canicula pe capul nostru și ne-a scăzut la jumătate stocul, iar în lege scrie că și 30% dacă se mic- şorează, trebuie să declanșezi codul de urgență. Codul de urgență l-am declanșat, toată lumea stă la serviciu să facem campanie să aducem oameni să doneze. (...) Am înțeles că s-ar implica și Primăria Capitalei în promovarea donării de sânge, urmează să avem o întâlnire în cursul zilei de mâine (n.r. – astăzi) cu reprezentanții acesteia. De exemplu, săptămâna trecută au fost momente când s-au recoltat numai 130 de pungi într-o zi, ceea ce este foarte puțin. Abia asigurăm urgențele și nu vreau să aștept să nu mai putem să le asigurăm nici măcar pe acestea. Mai ales pentru că văd că se prelungește canicula”, a precizat Doina Goşa.
Persoanele trebuie să fie sănătoase
„Facem un apel la oameni să vină să doneze și ceea ce este important este faptul că trebuie să vină la donare oamenii care sunt perfect sănătoși, care nu iau medicamente. Dacă iau medicamente, sigur că nu sunt sănătoși. Dacă au boli cronice, iarăși nu pot să fie donatori, pentru că o boală este incompatibilă cu statutul de donator. Avem nemulțumiri din partea donatorilor că ei vin, stau la rând și, în final, sunt respinși de la donare. Dar selecția e foarte importantă pentru noi și de asta sunt respinși. Au diverse afecțiuni și e normal că medicul îi respinge. Criteriile de eligibilitate ale donatorilor de sânge sunt stipulate prin lege”, a spus directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
Alertă la transfuzii şi în alte oraşe mari
Medicii susţin că mulți dintre donatorii obișnuiți se feresc să doneze pentru a nu li se face rău când ies în căldură. Astfel de probleme sunt, din nefericire, în aproape toate marile oraşe din ţară. Potrivit Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină, în Târgu Mureş şi Iaşi, numărul donatorilor a scăzut cu 40%, iar la Oradea, Timişoara şi Craiova cu 30%.
Ce trebuie să ştie donatorii
Cei care donează sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni o intervenție chirurgicală, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală. De asemenea, donatorii trebuie să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării și să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni cum ar fi: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine. În plus, având în vedere canicula, trebuie să se prezinte până în ora 11.