Managerul Spitalului Județeran de Urgență Constanța, Cătălin Grasa, a descoperit în urmă cu o săptămână că stocurile de anestezice se diminuaseră  dramatic, fără ca directorul medical al unității să îi raporteze situația.  “Atunci  am făcut ședință ad-hoc  prin care de joi de dimineață au fost anunțate secțiile și am trecut pe un regim de urgențe, numai urgențe”, a declarat managerul Cătălin Grasa. Între timp directorul medical a plecat în concediu, nu înainte de a i se cere demisia din funcție.

Bolnavii cronic, deși au fost internați în spital, nu au mai fost operați. “Cei care ar fi tebuit să ne aducă miorelaxante nu au putut să le aducă din motive independente de noi. Criza este în continuare, cantitățiler nu sunt onorate. Ele vin parțial dar probabil că au angajamente că această criză se va rezolva”, a explicat managerul Catalin Grasa. Situația de criză continuă și în această săptămână, iar “de lunea viitoare vom începe să-i operăm și pe cronici”.