Cristiano Ronaldo, la cel mai prost an din ultimul deceniu
- Andrei Calin
- 26 decembrie 2019, 16:23
În 2019, Cristiano Ronaldo n-a mai avut un an atât de bun din punct de vedere al golurilor marcate
Pentru Cristiano Ronaldo (34 de ani), 2019 a fost cel mai slab an din ultimul deceniu, raportat la golurile marcate. Atacantul lui Juventus Torino, un fabulos finalizator, a punctat doar de 39 de ori. De 25 de ori pentru gruparea piemonteză și de 14 ori pentru echipa națională a Portugaliei.
Cel mai bun marcator, Robert Lewandowski
Nu a intrat în Top 5 cei mai buni golgheteri, acolo unde pe primul loc se află polonezul Robert Lewandowski, de la Bayern Munchen (54 de goluri), urmat de argentinianul Lionel Messi, de la FC Barcelona (50), și francezul Kylian Mbappe, jucătorul lui PSG (44). Aflat pe final de carieră, Ronaldo a declarat, într-un interviu acordat pentru DAZN, că nu este interesat, prea curând, să antreneze.
„Acum chiar nu sunt interesat să devin antrenor. Poate într-o zi o să mă atragă ideea, niciodată să nu spui niciodată. Cred că aș fi tipul de antrenor care își motivează jucătorii. Îmi place să șutez, să marchez multe goluri. Probabil că aș încerca să le insuflu asta jucătorilor. Aș încerca să fiu motivatorul lor, omul lor de încredere. Eu sunt foarte fericit și la fel de motivat în fiecare zi. Vreau să mai joc pentru încă câțiva ani”, a afirmat portughezul.