Cristi Chivu, fluierat de fostii sai suporteri

Cristi Chivu, fluierat de fostii sai suporteri

Titular in prima partida oficiala disputata de Inter Milano in noul sezon, fundasul Cristian Chivu a cunoscut primul esec in tricoul "nerazzurrilor".

Echipa antrenata de Roberto Mancini a pierdut duminica Supercupa Italiei la fotbal, fiind invinsa pe „San Siro” de AS Roma, scor 0-1, printr-un gol inscris de Daniele De Rossi, in minutul 78, din penalty.

Cristi Chivu, care a evoluat tot meciul ca fundas stanga, a fost fluierat, inca de la prima atingere a balonului, de suporterii fostei sale echipe, AS Roma, care altadata il aplaudau.

„Chivu a aratat ceva, dar putin”, a scris cotidianul „La Repubblica”, in timp ce „Il Tempo”, care i-a dat nota 5 romanului, l-a taxat: „La Roma nu-i placea sa joace fundas stanga. La Inter a evoluat asa pana la final, fara comentarii. Per total, a facut un meci opac”.     

Dupa meci, fotbalistul roman a incercat sa minimalizeze socul esecului. „Nu este o deziluzie asa de mare. Am pierdut un meci si normal ca nu ne place. Am dat totul, dar ne-a lipsit prospetimea”, a declarat Chivu.

Cotidianul „Il Giornale” l-a notat cu 6 pe capitanul tricolorilor, precizand ca romanul „a fost exilat pe stanga si fluierat de fostii sai fani la fiecare atingere a mingii. S-a facut remarcat printr-o incursiune printre atacantii Romei si printr-o urcare in atac”.

La sfarsitul acestei saptamani va incepe editia 2007/2008 a campionatului Italiei, Inter Milano urmand sa joace duminica, pe teren propriu, cu Udinese.

Ne puteți urmări și pe Google News