Cristi Chivu, față în față cu Real Madrid. De ce a ales să refuze oferta
- Maria Pană
- 6 aprilie 2025, 12:17
Cristi Chivu. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Cristi Chivu a explicat în cadrul unui interviu faptul că primise o ofertă consistentă de la Real Madrid, pe care a refuzat-o fără drept de apel. Motivul este acela că echipa nu i s-a părut de încredere
Cristi Chivu a ales altă cale
Internaționalul Cristi Chivu a explicat că nu și-a dorit să ajungă la Real Madrid. Unul dintre motive a fost acela că aflase tot felul de lucruri despre echipa în cauză. ”Eu am refuzat Real Madrid. Într-adevăr am fost sunat chiar de directorul sportiv să mă întrebe. Adică mi s-a spus că sunt jucători care aduc bani de acasă să joace la Real Madrid.

Cristi Chivu. Sursa foto: Instagram
Nu era vorba de bani, era vorba despre o discuție care eu o avusesem. De fapt am avut mai multe discuții și cu Inter, dar și cu cineva care lucrase la Real Madrid, la vremea respectivă sau de foarte puțin timp plecase de acolo. Și au fost lucruri care nu mi-au convenit, ce am auzit eu că se întâmplă acolo. Știu că sună patetic, dar nu m-am dus. Mie mi-a fost frică și de impactul media. Și de impactul care s-a răsfrânt asupra mea și voi știți foarte bine cât de discret am fost eu cu viața mea”, a declara jucătorul.
Roma aproape îl negociase
Pe de altă parte, inclusiv echipa la care era la acel moment și-a dorit să-l vândă Realului. ”Cu Real Madrid a existat și un contract de vânzare cumpărare între Roma și Real Madrid. Ei s-au înțeles, au semnat contractele. Eu am primit un telefon de la Roma și mi s-a zis: te sui în avion și te duci la Real Madrid să îți negociezi contractul că te-am vândut la Real Madrid.
Și eu le-am spus: am înțeles că mă vindeți pentru că eu intram în ultimul an de contract. Ei nu au venit cu o propunere de reînnoire și mi-am dat seama că nu mă mai vor. Și că vor să profite să scape de mine, să mă vândă. În condițiile astea, le-am spus că eu îmi aleg clubul, nu mă vindeți voi unde vreți”, a explicat el.