Criminal scos din închisoare după două ore. Și-a înjunghiat victima de 128 de ori

Criminal scos din închisoare după două ore. Și-a înjunghiat victima de 128 de ori sursa foto. EVZ

Un criminal care și-a înjunghiat victima de 128 de ori a fost scos din detenție după doar două ore. El a fost transferat la spitalul Guild Lodge din Preston în aceeași zi în care a fost încarcerat.

Britanicul Brian Healless, 20 de ani, l-a atras pe Alex Davies, 18 ani, într-o locație îndepărtată după ce criminalul și victima au comunicat prin intermediul aplicației de dating Grindr destinată persoanelor LGBT.

Crima s-a petrecut în aprilie 2019. Healless l-a înjunghiat de 128 de ori pe Davies și i-a acoperit cadavrul cu frunze în zona Parbold Hill, comitatul Lancashire.

Ancheta a stabilit că Healless a încercat să se întâlnească prin intermediul aplicației Grindr cu alți patru bărbați în zilele care au urmat uciderii lui Davies.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecătorul Mark Brown a spus, anul trecut, că a fost un mare noroc faptul că suspectul a fost arestat înainte ca alte persoane să aibă soarta lui Alex Davies.

Healless a fost condamnat la o pedeapsă de minimum 24 de ani de detenție, numai că închisoare a început cu un tratament în spitalul de boli mintale

Instanța a respins susținerea că responsabilitatea făptuitorului a fost diminuată de starea sa psihică.

Acuzatul a încercat să pună fapta sa pe seama „unei voci pe care o auzea" însă judecătorul l-a descris pe Healless drept „manipulator, calculat și viclean".

Beverly Davies, mama victimei, a aflat cu oroare despre transferul lui Brian Healless din detenție la spitalul Guild Lodge din Preston în aceeași zi în care a fost încarcerat.

El a fost mutat la cererea medicului care îl tratează.

Mama victimei consideră că în acest caz nu s-a făcut dreptate

„Intențiile judecătorului au fost subminate. Credem că nu s-a făcut dreptate în cazul acestui criminal sadic și potențial criminal în serie, care nu ar trebui niciodată eliberat în societate", a spus mama lui Alex Davies.

Alex Chalk, ministrul sistemului penitenciar din Anglia, i-a scris acesteia și a menționat că evaluările a patru psihiatri arată că Brian Healless suferă de o boală mintală care necesită tratament în spital.

Ministrul a apreciat că „transferul nu subminează, în nicio măsură", sentința dată de instanță, anunță Antena3.

Ministerul Justiției a prezentat scuze mamei lui Alex Davies pentru faptul că aceasta nu a fost informată „prompt" de transferul lui Healles.

Un purtător de cuvânt a precizat că deținuții transferați pentru tratarea bolilor mintale se întorc în penitenciar, odată ce medicii decid că sunt apți să revină în detenție.