Cadavrul unui bărbat în vârstă de 46 de ani a fost descoperit, noaptea trecută, în casa în care acesta locuia. Înainte să moară acesta a fost bătut crunt. Polițiștii au deschis doar pentru crimă.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că pe trupul bărbatului se observau, chiar și la o examinare sumară, urme de violență. Polițiștii din Bocșa au fost sesizați de decesul victimei din localitatea Ramna (județul Caraș-Severin) noaptea trecută. În urma investigaţiilor efectuate sub coordonarea procurorului s-a constatat că între victimă şi fratele acesteia a avut loc o altercaţie care a degenerat, victima fiind lovită în zona capului cu o ţeavă metalică. Cadavrul bărbatului a fost depus la IML și urmează să fie necropsiat, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, fratele victimei fiind reţinut.