Bărbatul și-a recunoscut mai târziu vina și cu hainele pline de sânge s-a predat poliției. Crima s-a produs în localitatea Oroso, oraș situat în apropiere de Santiago de Compostela.

Acesta le-a mărturisit polițiștilor faptul că fratele lui a murit, iar ulterior le-a arătat și locul în care se afla trupul neînsuflețit. „Fratele meu a murit”, a spus românul în vârstă de 58 de ani în fața unei patrule de la Garda Civilă, conform publicației spaniole Nius Diario, scrie cancan.ro.

Ajunși la locul indicat de român, polițiștii i-au găsit trupul neînsuflețit al fratelui său într-un apartament situat pe strada Portiño, în orașul Sigüeiro. Victima prezenta răni la nivelul gâtului. Leziunile adânci i-au fost provocate de criminal cu un cuțit.

Presupusul criminal a declarat că fratele lui venise din România luni și că în momentul tragediei ambii consumaseră băuturi alcoolice. Presupusul agresor a fost reținut de oamenii legii, iar Poliția a transmis că în continuare efectuează cercetări amănunțite în acest caz teribil.

Un român a comis o crimă șocantă în Spania. Cum i-a adus sfârșitul soției sale?

Un alt român de 55 de ani a fost reținut la începurtul lui septembrie în orașul Jerez de la Frontera după ce și-a ucis partenera de viață. Vecinii celor doi soți au sunat imediat la numărul unic de urgență după ce au auzit țipete și lovituri în locuința românilor la ora locală 07:50, relatează jurnaliștii publicației La Vanguardia. În momentul în care polițiștii au bătut la ușa apartamentului, aceștia au văzut scene șocante… femeia de 57 de ani nu mai respira.

În urma probelor adunate de la fața locului, anchetatorii au decis să-l rețină pe românul de 55 de ani pe care îl consideră principalul suspect în asasinarea soției sale. Medicii legiști le vor dezvălui cauza decesului în urma autopsiei care urmează să fie făcută. De asemenea, ancheta este în curs de desfășurare, au mai relatat cei de la publicația spaniolă La Vanguardia.