Crăciun însângerat. Crimă în penitenciar. Conducerea, acuzată de mușamalizare

Crăciun însângerat. Crimă în penitenciar. Conducerea, acuzată de mușamalizare

Doi deținuți din Penitenciarul Giurgiu ar fi murit, de Crăciun, în condiții suspecte. Conducerea ANP confirmă doar decesul unui bărbat, înjunghiat de un alt pușcăriaș.

UPDATE 15:43 - Conducerea închisorii neagă moartea celui de-al doilea deținut. Purtătorul de cuvânt al ANP, Cristina Enache, a declarat, pentru EVZ, că în urma verificărilor, la Penitenciarul Giurgiu nu a mai fost înregistrat vreun alt incident, cu excepția celui în care a fost înjunghiat mortal un deținut, precizat în comunicat.

„Miercuri, 25.12.2019, în jurul orelor 05.30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, pe fondul unei altercații spontane între două persoane private de libertate clasificate în regim de maximă siguranță, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea. Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeași cameră de deținere, conflictul spontan și decesul deținutului  survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri. Personalul unitățîi a solicitat, de indată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul. Deținutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliției Municipiului Giurgiu, a Judecotorului de supraveghere a privării de libertate și a familiei persoanei decedate. La nivelul unitățîi, a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară făță de deținutul implicat. Totodată, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus deplasarea, la Penitenciarul Giurgiu, a unei echipe de specialișți de la nivelul aparatului central, coordonată de directorul Direcției  Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, în vederea verificării cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului”, se arată în comunicatul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În replică, soția deținutului care ne-a relatat acest incident susține: „Vedeți ca ei vor sa mușamalizeze sa nu se știe decât de unul singur. Iar cel înjunghiat nu a murit în camera în baie. Mint! L-au înjunghiat la spălătorie unde se spala hainele. Va dați seama că deținuții după secția de acolo știu mai bine. Iar soțul meu este la doua trei camere de locul unde s-a întâmplat”.

Știrea inițială

Poziția oficială a penitenciarului este că un singur deținut a murit, în urma unei altercații. În schimb, potrivit surselor EVZ, ar fi vorba și despre o cea de-a doua persoană, lăsată să moară în condiții dubioase. O femeie al cărei soț este închis la Penitenciarul Giurgiu spune că cei din conducere vor să mușamalizeze problemele.

„Vă spun eu sigur: au murit aseară la două camere de soțul meu. Ei au spus că doar unul... Dar sunt doi, pe cel în vârstă îl cunoașteam personal, a fost cu soțul meu în cameră mult timp. Îl vedeam la tribunal, era un om care își căuta dreptatea și l-au omorât cu medicamentație. Iar pe celălalt l-au înjunghiat doi colegi la spălătorie ieri. Eu am văzut o salvare de urgență chiar în curtea penitenciarului ieri (marți n.a.), foarte agitați gardienii. Dar nu mi-am dat seama. Și aseară au murit. Păcat de familiile lor. Directorul vrea să mușamalizeze totul, ca să nu știe presa. V-am spus, pe unul îl cheamă Rădulescu Alexandru cel mai în vârstă", au declarat surse EVZ.

La solicitarea EVZ, ANP face referire doar la un singur deținut care ar fi fost ucis, însă au anunțat că va verifica și cazul celui de-al doilea.

Potrvit EVZ, al doilea deținut care a decedat este Alexandru Rădulescu, de pe secția E8, la maximă siguranță și suferea de mai multe boli, pentru care nu a primit tratamentul recomandat.