Crimă în Aradul nou. Un labrador a fost chinuit până la moarte. Poliția anchetează
- Georgeta Petrovici
- 27 septembrie 2017, 11:32
Un nou act de sadism maxim s-a consumat în Arad. Poliția a deschis o anchetă după ce câinele de curte al unor arădeni a fost ucis în chinuri groaznice. Labradorului Bella i-a fost sfâșiat gâtul. Acesta nu e primul caz în care animalele sunt ucise cu sânge rece. Unii dintre arădeni se pare că au o apetență deosebită pentru a chinui animalele, dovadă stau numeroasele dosare penale deschise, numai în ultimul an, de către polițiști.
”A fost depusă ieri o sesizare privind decesul câinelui, colegii mei efectuează cercetări. Cadavrul a fost dus la un cabinet veterinar de către proprietar, urmând ca în urma stabilirii cauzei morții să luăm măsurile legale care se impugn”, a declarat pentru EVZ agent șef adjunct Claudia Iuga, de la Biroul de Presă al Poliției Arad.
Câinele Bella a fost ucis în cartierul Aradul Nou. Proprietarii au găsit cadavrul în capătul curții. Animalul avea gâtul tăiat, n față și în ceafă. E posiobil să fi fost împuns cu o furcă. Gardul care separă curtea de cea a vecinilor e plin de sânge. „Nu am să te las până nu se face dreptate. Să facă pușcărie”, a postat Nicoleta Mustafa pe contul ei de Facebook.
Este încă un caz de cruzime extremă asupra animalelor în Arad. Anul acesta s-au consumat mai multe. Un tânăr din Buteni și-a pus câinele din rasa Pitbull să atace un alt câine și să-l sfâșie cu colții. La cruzime au mai participat încă doi tineri, care au aplaudat oroarea. Alexandru Memet, originar din judetul Constanta, și angajat ca cioban la o stână din localitatea Șagu a spintecat un câine și a filamt întreaga scenă, postând apoi pe internet filmul. O femeie din Arad și-a hrănit cățeaua gestantpă cu cuie, ca să o omoare. Alți arădeni au pus ace în boabe de porumb și le-au aruncat la porumbei, în timp ce unii au asmuțit câinii să sfâșie pisicile vecinilor. (Sursa foto: Facebook)