Trei sibieni au fost reținuți pentru fapte comise cu violență. Și-au bătut victima și au abandonat-o pe marginea drumului

Trei sibieni au fost reținuți pentru fapte comise cu violență. Și-au bătut victima și au abandonat-o pe marginea drumului

Trei bărbaţi din judeţul Sibiu au fost reţinuţi pentru 24 de ore fiind prezentaţi cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal. Aceștia vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor şi lipsire de libertate.

Mai exact, în noaptea de 14 mai, în continuarea cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au identificat trei bărbaţi bănuiţi de săvârşirea de infracţiuni de mare violenţă. Împotriva acestora s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

„În noaptea de 13 mai, în jurul orei 0350, IPJ Sibiu a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a fost identificată pe marginea părţii carosabile, pe DJ 106 D, în stare de inconştienţă şi prezentând urme de violenţă. La fata locului s-a deplasat echipa operativă, victima fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Întrucât victima prezenta leziuni grave, cercetarea acestui caz a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu“, potrivit IPJ Sibiu.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că victima în vârstă de 48 de ani, domiciliată în Şeica Mare, a fost agresată în cursul nopţii de 12 spre 13 mai de un grup de persoane, iar în cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au reuşit identificarea şi reţinerea grupului de bănuiţi. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit faptul că trei bărbaţi, în vârstă de 29, 31 şi 57 de ani, domiciliaţi în localităţile Şura Mare şi Nou, s-ar fi deplasat în cursul nopţii de 12/13 mai la mai multe stâne situate pe raza localităţii Cristian cu scopul de a găsi un anumit cioban care anterior a fost angajatul unuia dintre bănuiţi. Întrucât persoana căutată nu a fost găsită, membrii grupului ar fi agresat un bărbat pe care, prin folosirea violenţei, l-ar fi obligat să urce în autoturismul cu care bănuiţii se deplasau, abandonându-l ulterior, pe marginea părţii carosabile, unde a fost identificat de apelant. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News