Crima de la Gura Portiței. Soțul a fugit de la Socola și și-a mințit familia
- Andra Puiu
- 31 august 2023, 20:51
Crima de la Gura Portiție a șocat întreaga comunitate. Doi soți au fost găsiți morți pe plajă. Anchetatorii cred că bărbatul și-a omorât soția și ulterior s-a sinucis. Planul pe care l-a avut Viorel.
Crima de la Gura Portiței a șocat întraga comunitate din Iași. Viorel și Violeta Burduhosu au fost găsiți morți pe o plajă din județul Tulcea. Cei doi ar fi plecat într-o vacanță vineri, 25 august, iar duminică dimineață ar fi trebuit să predea cheia camerei în care s-au cazat.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar personalul pensiunii a intuit că ceva rău s-a întâmplat. Angajații au plecat spre plajă și acolo au găsit trupul bărbatului, care prezenta urme de violență.
Crima de la Gura Portiței și planul soțului
Cei doi soți locuiau în comuna Todirești, județul Iași. Trupurile neînsuflețite au fost depuse acasă. În gospodăria celor doi soți locuiește nașul cuplului. Vasile Pădurariu a botezat-o pe una dintre cele trei fete ale soților Burduhosu.
Vasile a povestit că Violeta a avut o viață de coșmar alături de soțul ei. Femeia chiar a fost bătută în reptate rânduri de Viorel. Nașul cuplului a povestit că mama lui Viorel și-a bătut soțul chiar în noaptea nunții fiului ei.
„Femeia asta a fost tare chinuită. A trecut prin multe din cauza lui. Odată a fugit în pădure de frica lui, iar la un moment dat a venit una dintre fete acasă și a chemat-o pentru că el adormise.
Pe ea a bătut-o mult și ea a fost o fată cuminte. Eu le-am botezat una dintre fete. Mama lui a fost așa rea. Chiar în seara de cumătrie l-a bătut pe soțul ei de a ajuns în spital”, a spus Vasile Pădurariu.
Soțul a fost internat la psihiatrie
Nașul cuplului a mai adăugat că Viorel a fost internat Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Bărbatul a fugit în urmă cu o săptămână din spital și a venit acasă. Ulterior, el a luat-o pe Violeta de acasă și i-a spus uneia dintre fetele lor că merg să viziteze mănăstiri. În cele din urmă, cei doi soți au ajuns la Tulcea.
„A venit și poliția acasă, să întrebe de el. Fata care era acasă le-a spus polițiștilor că el e bine și a plecat la mănăstiri. Eu cred că el a plănuit demult să o omoare.
Vasile Pădurariu conisideră că Viorel a pus la cale tot acest plan. De asemenea, el nu crede varianta că finii lui au fost jefuiți. Viorel a fost înmormântat miercuri, 30 august, iar soția sa a fost dusă pe ultimul drum astăzi. Ancheta în acest caz este în desfășurare.
Ce s-a gândit, că, dacă îi face felul aici, îl prinde și îl leagă. Așa, acolo a putut să facă liniștit ce avea de făcut. De-ai lui au spus pe la priveghi că ei s-au dus acolo, la Tulcea, cu bani mulți la ei, cu aur și că au fost atacați, omorâți. Nu e adevărat nimic. El a făcut tot”, a mai spus Vasile Pădurariu pentru BZI.ro.