Creşterile salariale din Sănătate produc „angajaţi de mâna a doua”

Creşterile salariale din Sănătate produc „angajaţi de mâna a doua”

Deputații dezbat azi moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, „PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică”, depusă de liberali.

Este a doua moțiune simplă depusă de liberali împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. Prima versiune a moțiunii a fost respinsă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor deoarece viza doi miniștri, ai Sănătății și Muncii, iar legislația permite ca moțiunea simplă să se adreseze doar unui membru al Executivului. Moțiunea se numește „PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică”. Potrivit deputatului PNL Florin Roman a declarat că speră ca de această dată să poată fi dezbătut documentul. „În timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moţiune, se fac ştatele de plată pe luna anterioară şi cei de la financiar nu ştiu cum să facă ştatele de plată, cu ce fel de sporuri, să vedem că medicii de familie sunt duşi la pierzanie, să vedem că lipsesc medicamentele din spitale, să vedem că se pierd finanţările pe spitalelele regionale, să vedem că mor oameni în spitale - 200 de decese în gloriosul dvs. mandat şi cred că sunt problemele cu adevărat importante asupra cărora trebuie să ne aplecăm dacă vrem să vedem cu adevărat că sunt probleme, că oamenii se pregătesc de grevă generală pentru că ceea ce spuneam încă din urmă cu trei-patru luni că acel regulament de sporuri a generat haos se confirmă”, a spus Roman.

Iată câteva extrase din textul moțiunii cu care liberalii speră că vor convinge ca documentul să fie votat. 

"După 15 luni de guvernare PSD-ALDE, tot sistemul de sănătate este dat peste cap de o lege absurdă a salarizării, de lipsa tot mai acută a dotărilor spitaliceşti, de plafoane insuficiente pentru realizarea de analize medicale, de un deficit acut de personal de specialitate. Consecinţa: copiii şi adulţii mor cu zile în spitale. Medicamentele şi vaccinurile ori nu sunt, ori zac prin depozite. Bolnavii de cancer sunt umiliţi şi nu li se asigură medicamentele minimale, iar bolnavilor de hepatită li se refuză tratamente moderne." "Creşterile salariale din Sănătate produc „angajaţi de mâna a doua”, ale căror salarii au fost ciopârţite prin lege, fără niciun fel de explicaţie sau logică şi se bazează pe o intoxicare publică masivă despre dimensiunea creşterilor salariale. Problemele salarizării din Sănătate, aşa cum apar acum prin focare de proteste ale unor categorii de angajaţi, sunt doar vârful icebergului. Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat – rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor."

"Medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. În toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minim 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. La noi alocările de la bugetul de sănătate către medicina de familie abia dacă se ridică la 5,8%, ceea ce nu înseamnă nici măcar subzistenţă. Medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. În toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minim 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. La noi alocările de la bugetul de sănătate către medicina de familie abia dacă se ridică la 5,8%, ceea ce nu înseamnă nici măcar subzistenţă."

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News