Sărbătoarea Rusaliilor. Credincioșii participă în număr mare la slujbele religioase

Sărbătoarea Rusaliilor. Credincioșii participă în număr mare la slujbele religioaseSlujba religioasă sursa: Facebook

Credincioșii ortodocși au participat, în număr mare, la slujbele religioase prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor. Căldura foarte mare nu i-a împiedicat pe enoriași să meargă la biserică.

Creștinii ortodocși sărbătoresc Rusaliile, în acest an, pe 23 și 24 iunie. Sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendarele religioase, este cunoscută și ca Pogorârea Sfântului Duh.

Credincioșii participă la slujbele de Rusalii

Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. Ziua marchează, pentru credincioșii creștini, momentul coborârii Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Tradițional, Rusaliile se sărbătoresc în a 50 -a zi a Învierii Domnului Iisus Hristos. Duminica Rusaliilor, cea de-a opta duminică de dupăsărbătoarea de Paște, este cunoscută și ca Duminica Mare.

În această zi, la Suceava, sunt adunați mii de credincioși care participă la slujba de Rusalii, conform Antena 3. Sărbătoarea se suprapune cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Acesta este prăznuit, anual, de Sânziene.

Credincioșii vin din toată țara ca să se închine la moaștele sfântului, Racla în care sunt adăpostite a fost scoasă, încă de sâmbătă, 22 iunie, din biserică. Aceasta a fost așezată sub un baldachin, astfel încât toți cei doritori să se poată închina.

Sâmbătă seara, în Suceava, a avut loc o procesiune la care au participat numeroși pelerini. Mulți dintre ei au luat parte și la slujba arhierească din Duminica Rusaliilor. Va urma o nouă slujbă religioasă luni, în cea de-a doua zi a sărbătorii.

Rusalii

Rusalii Sursa foto. EVZ

Românii au minivacanță de Rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor a adus românilor și ominivacanță. Cea de-a doua zi a sărbătorii va fi liberă, conform calendarului stabilit de autorități. Măsura se aplică pentru toți credincioșii ortodocși. Aceștia vor avea un weekend prelungit, până pe 25 iunie, când vor trebui să revină la muncă.

În aceste zile, numeroși români au ales să petreacă la Marea Neagră, în stațiunile de pe Litoral. Credincioșii au folosit prilejul pentru a merge în pelerinaj pe la diferite biserici și mânăstiri.

Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile reprezintă o sărbătoare cu dată variabilă, la 50 de zile de la Paște. Odată cu Rusaliile se încheie și ciclul pascal care începe cu Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Sunt cele trei momente importante care stau la căpătâiul Bisericii creștine.

Slujba de Rusalii Sursa foto: Captura video Antena 3

Moșii de vară, sărbătoarea care depinde de Rusalii

Anul acesta, Moșii de Vară au picat pe 22 iunie, cu o zi înainte de Sărbătoarea Rusaliilor. Cunoscută și ca Sâmbăta Morţilor, această sărbătoare ortodoxă este dedicată comemorării celor dispăruți dintre noi.

Cu acest prilej, credincioșii dau de pomană oamenilor nevoiași, pentru sufletul celor morți. Ei asistă la Sfânta Liturghie, la biserică, după care merg în cimitir pentru a face curat sau pentru a aprinde lumânări pe morminte.

Se spune că în ziua Moșilor de vară, femeile nu trebuie să dea cu mătura pentru a ridica praful în ochii celor adormiți, Totodată, în această zi, credincioșii nu spală și nu aruncă gunoiul din casă, ca să nu ajungă în mâncarea răposaților.