Craiovenii au ieșit în stradă! Totul este acoperit de cenușă. Se cer măsuri urgente

Craiovenii au ieșit în stradă! Totul este acoperit de cenușă. Se cer măsuri urgente Poluare. Sursa: Pixabay

Locuitorii din Craiova nu mai pot sta să privească cum orașul lor este acoperit de nori denși de cenușă zilnic. Casele, mașinile și străzile sunt pline de fumigene. De vină pentru acest lucru este termocentrala din oraș, în fața căreia s-au adunat zeci de locuitori pentru a protesta. Oamenii sunt disperați și cer autorităților măsuri imediate.

Trei cartiere din Craiova sunt afectate de efectele adverse ale funcționării termocentralei din oraș. Potrivit locuitorilor, nori denși de cenușă se așează zilnic pe casele, mașinile sau străzile din cartiere. Sunt disperați din cauza acestei situații și au ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile la o viață sănătoasă.

Zeci de locuitori ai celor trei cartiere acoperite de cenușă au protestat în fața termocentralei din Craiova. Aceștia cer autorităților măsuri cât mai rapide pentru a scăpa de poluare și de norii denși de fumigene. Oamenii susțin că vântul puternic din ultimele zile a împrăștiat cenușa pe o rază de 7 kilometri. Nu se mai poate respira fin cauza cenușii, susțin locuitorii.

„Am alergii, probleme de respirație, mama este bolnavă, când ieșim în curte, suntem plini de cenușă. Inclusiv pereții în casă sunt îmbâcsiți de această cenușă”, „Când bate vântul la groapa de cenușă, aerul este irespitrabil”, „Un dezastru, ne-au acoperit cu cenușă, zilnic ne acoperă... Un copil deja are ASTM”, sunt, revoltați, câțiva protestatari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amenzile nu ajută. Craiovenii cer construirea unei centrale pe gaz

Garda de Mediu a luat deja măsuri, termocentrala fiind amendată cu 100 de mii de lei. Aceasta nu este prima sancțiune pe care complexul energetic o primește, iar locuitorii susțin că acesta nu este un mijloc benefic prin care să se pună capăt poluării masive și norilor de fumigene.

„Din lipsa banilor, pentru că nu li se alocă banii necesari pentru reparații. Dar ziceau că au un furnal care poate merge pe gaze. Nu există așa ceva”, a precizat un localnic.

Craiovenii din cele trei cartiere acoperite de cenușă sunt revoltați de această situație și cer măsuri imediate. Amenzile nu rezolvă nimic susțin ei. Protestatarii nu și-au prezentat doar nemulțumirile, ci au venit și cu soluții care să le ofere un trai mai sănătos. Construirea unei centrale pe gaz în locul complexului energetic ar fi cea mai bună măsură. Costurile s-ar ridica, însă, la 200 de milioane de euro, fonduri pe care compania nu le are.