Lia Olguţa Vasilescu este încrezătoare într-un nou mandal la Primăria Craiova. Sursa Foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Craiova, istoria unui oraș ajunsă la fila anuală 550! Craiova, indiscutabil este cel mai mare oraș de pe linia sudică a României care unește Timișoara de București.
Craiova are o istorie în care descoperim familii boierești precum Basarabii, Craioveștii și faimoasa Bănie!
Craiova - documentul lui Laiotă Basarab
La 1 iunie 1475, un document semnat de Laiotă Basarab, un interpus al domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare pe tronul Țării Românești, face referire la Craiova. Hrisovul se referea la un anume jupan Neagoe de la Craiova. Dar, Craiova, ca așezare are o tradiție care urcă până în perioada preistorică.
Sunt descoperiri din perioada preistorică la Balta Verde, Făcăi, Popoveni, Podari, care încep din neolitic și până în epoca fierului. În perioada dacică, aici ar fi fost o citadelă a tribului dacic al „pelilor”. Pelendoua/Pelendava apare ca oraș roman în Tabula Peutingeriana,hartă din secolul XIII care ar reproduce realități romane din secolul IV d.Hr. Acest oraș ar fi putut fi plasat undeva în zona Mofleni, tot aproape de malul Jiului. Se pare că și Mânăstirea Jitianu din Braniște/Podari (secolul XVI), mânăstire veche ar fi fost clădită pe o temelie care ar fi putut fi la origine un zid, o fortificație de epocă romană.
Bănia Craiovei este apogeul orașului și al regiunii Olteniei. Treptat, după pierderea Banatului de Severin, Bănia se mută la Strehaia și apoi la Craiova.
Craiova și Bănia
Craiova are numele care provine din termenul „krajna”, termen slav pentru „marginea” (kraj/krai) și de la numele arhaic al Jiului , un punct de trecere numit Ponsiona (Iona/Jiu). Așadar, ar fi într-o traducere de amator, „Marginea Jiului”, sau mai bine zis, „Stăpânirea de la Marginea Jiului”. Să nu uităm că astăzi, prin Cartierul Brazda lui Novac, trece străvechiul val de pământ al lui Constantin cel Mare din secolul IV d.Hr., numit „Brazda lui Novac” de Nord, care pornea de la Drobeta până la Galați, castrul Barboși.
Familia Craioveștilor care a dat chiar domnitori de vază, precum Neagoe Basarab, fiul lui Pârvu Craiovescu. Iane Cantacuzino, Mihai Viteazul, Matei Basarab sau Constantin Brâncoveanu vor influența viața politică și comercială a Craiovei. Casa Băniei de astăzi, ctitorită probabil în secolul XVII, a fost ridicată pe locul unde va fi fost o altă construcție cu acest nume, ridicată prin secolul XV. Se găsește pe un platiu natural lângă legendara deja Catedrală Sf.Dumitru (cu origini anterioare secolului XVI), cel mai important punct al Craiovei din punct de vedere religios și administrativ.
În epoca fanariotă, Bănia este numită Căimăcămie și se mută la București. Totuși, prin secolul XVIII, Manolache Gianni Ruset, domn fanariot, alungat din București, domnește efectiv din Craiova, unde semnează decrete, orașul având rol de capitală a Țării pentru scurt timp. Bănia a încetat să mai existe o dată cu introducerea Regulamentelor Organice. Banul Craiovei/Olteniei era primul boier și dregător, urmându-i imediat domnitorului în Divan. Putea judeca toate pricinile juridice, cu excepția condamnărilor la moarte. Așadar, în Oltenia, se judeca totul, mai puțin condamnările la moarte care rămăseseră apanajul domniei de la București.
Reședința marilor boieri ai Olteniei
După stingerea Craioveștilor, Craiova devine un punct de atracție pentru familiile boierești ale Olteniei. Vin chiar și negustori greci, macedoromâni, evrei, armeni atrași de potențialul orașului, așezat pe „drumul muntelui”/„drumul Diului” adică de la Vâlcea și Sibiu, spre Dunăre la Vidin. Unii dintre ei se „boieresc”. Adică se căsătoresc cu fete din familii boierești locale și cumpără titluri boierești atestate de Arhondologie-Cronica Rangurilor Boierești din Țara Românească.
Vorvorenii, Glogovenii, Bibeștii, Știrbeii, Cernăteștii, Farfara, Hrisoscoleu, Pârșcovenii, Argetoienii, Michailii, Ormanii, Tituleștii devin „boieri de Craiova”. Vorbim de boieri cu „baștina” în Mehedinți, Gorj, Dolj. Ulterior, vin și boierii vâlceni și romănățeni, ba chiar și din Vlașca (Deliorman-Teleorman).
În Belle Epoque, adică în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, Bănia era „orașul celor 100 de palate”. Era vorba de frumoasele reședințe boierești, unele chiar palate în adevăratul înțeles al cuvântului.
