Cozmin Gușă este NOUL PREȘEDINTE al Federației Române de Judo

Cozmin Gușă este NOUL PREȘEDINTE al Federației Române de Judo

Federația Română de Judo va fi condusă, începând de astăzi, de consultantul politic Cozmin Gușă.

Noul șef al judo-ului românesc a obținut 121 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Nicolae Trașcă, a primit 21 de voturi, la alegerile de astăzi din cadrul Adunării Generale a FRJ.

„(...) judo mă pasionează, mă aflu de 15 ani în interiorul fenomenului. În al doilea rând e nevoie în acest moment sa ma implic, în contextul problemelor de la FRJ, sunt capabil să unific taberele, sa măresc performanţa cu atragerea de fonduri necesare. În al treilea rând, am şi o datorie morală pentru că judo-ul mi-a dat satisfacţii şi mi-a transmis o emoţie pe care numai un tată o poate simţi. De ce spun asta? Pentru că fiul meu, Andrei, în vârstă de 19 ani, e campion la judo, iar fiica mea, Daria, în vârstă de 13 ani, a cochetat cu judoul timp de patru ani”, declara Cozmin Gușă la începutul acestei luni, pentru ProSport.

Știre în crus de actaulizare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News