Covid-19 lucrează pentru adversarii lui Trump! Lovitură neașteptată în Senat

Covid-19 lucrează pentru adversarii lui Trump! Lovitură neașteptată în Senat Sursa: Agerpres

Pandemia ar putea zădărnici planurile președintelui Trump de a o instala pe judecătoarea conservatoare Amy Coney Barrett la Curtea Supremă înainte de alegeri.

Având în vedere că numărul senatorilor republicani testați pozitiv pentru Covid-19 crește, Senatul SUA nu va reveni reveni în activitate până pe 19 octombrie. Anunțul a fost făcut sâmbătă de liderul majorității din Senat, Mitch McConnell.

Chiar și în aceste condiții, republicanii din cadrul Comitetului pentru Justiție al Senatului continuă audierile pentru confirmarea judecătoarei Amy Coney Barrett. Și asta chiar dacă doi membri republicani ai comitetului au primit și ei rezultate pozitive la testele de Covid-19.

"Conform regulilor permanente ale Senatului SUA, comisiile se pot întruni indiferent dacă Senatul este sau nu în sesiune", a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului pentru Justiție într-o declarație publicată sâmbătă. „Comitetul judiciar al Senatului ... va proceda la examinarea numirii judecătorului Amy Coney Barrett ca judecător asociat la Curtea Supremă a Statelor Unite.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, senatorul Lindsey Graham, președintele acestei comisii, le-a oferit colegilor săi posibilitatea de a participa online la ședințe.

După ce au participat la un eveniment de la Casa Albă senatorii  Mike Lee și Thom Tillis au anunțat vineri că au contractta virusul chinezesc . Amândoi au spus că vor intra în carantină - dar numai timp de 10 zile în loc de cele 14 obișnuite, pentru a putea participa la începutul audierilor lui Barrett.

Numărul tot mai mare de senatori infectați ar putea amenința, însă, perspectiva confirmării rapide a lui Barrett la Curtea Supremă. Asta deși Graham, al cărui test a ieșit negativ, promite că totul va merge așa cum era planificat.

Vă reamintim că Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), se află internat într-un spital militar din Washington, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Șeful de la Casa Albă este tratat cu remdesivir şi „se odihneşte confortabil”, după cum anunța sâmbătă medicului său,

„În această seară sunt bucuros să vă raportez că preşedintele este foarte bine„, a declarat doctorul Sean P Conley, într-un comunicat publicat de Casa Albă. Acesta a mai anunțat că politicianul se se află într-o stare atât de gravă încât să aibă nevoie de oxigen. „El nu are nevoie de oxigen suplimentar, dar în consultare cu specialiştii am ales să iniţiem terapia cu remdesivir. El a terminat prima doză şi se odihneşte confortabil”.