Cosmin Contra și-a pus cenușă în cap după ce naționala României a pierdut meciul cu Suedia, 0-2, de la București, al cărei rezultat trebuia să fie obligatoriu în favoarea selecționatei „tricolore”, pentru a mai spera la calificarea la Campionatul European din 2020. În urma eșecului înregistrat vineri, România a ratat calificarea la EURO 2020 din preliminariile clasice, dar păstrează o șansă prin barajul din Liga Națiunilor, acolo unde va întâlni Scoția sau Islanda în semifinalele competiției, în martie anul viitor.

Vom ști exact numele adversarei cu care ne vom bate pentru EURO 2020 pe 22 noiembrie, atunci când va avea loc tragerea la sorți pentru play-off-ul Nations League. Cert este că „tricolorii” au locul asigurat în play-off, fapt ce îi trimite direct în semifinale, urmând ca meciul din această rundă să aibă loc în deplasare, într-o singură manșă.

Tot Contra va fi pe bancă la baraj?

Mai toți oamenii de fotbal din țară l-au pus la zid pe Cosmin Contra pentru eșecul din preliminariile EURO 2020, cu toate că „Guriță” fusese lăudat după parcursul elevilor săi din Liga Națiunilor. Contractul lui Contra cu Federația Română de Fotbal se va încheia, oficial, după meciul cu Spania, întâlnire care avea loc în această seară, de la ora 21:45 (în direct la Pro TV), ultima din campania de calificare. Chiar dacă a ratat obiectivul cu naționala, Contra pare a fi marea dilemă a președintelului de la „Casa Fotbalului”. Răzvan Burleanu a anunțat că soarta lui „Guriță”, în privinţa schimbării sau nu, se va decide în cel mult trei săptămâni.

Am avut o discuţie foarte scurtă după meci, vom avea acum în Spania una mai aşezată. Nu voi emite un punct de vedere personal înainte de a vorbi cu Cosmin, a fost un jucător emblematic pentru România, un antrenor care şi-a asumat o misiune dificilă într-un moment greu al echipei naţionale.

O decizie finală în privinţa staffului tehnic va fi luată în maximum 3 săptămâni, în această perioadă se va întruni Comisia Tehnică, urmată apoi de o şedinţă a Comitetului Executiv.Nici eu, nici directorul tehnic, nici vreun alt reprezentant al FRF nu a discutat cu niciun antrenor în această perioadă”, a transmis Răzvan Burleanu.

„Bursucul”, „Il Luce”
și „Regele”, favoriți

Dar nu ar fi exclus să-l vedem pe Contra la cârma „tricolorilor” la barajul din LN. În același timp, cei de la „Casa Fotbalului” au trei variante de lux. Dan Petrescu, Mircea Lucescu și Gheorghe Hagi. Petrescu ar putea părăsi oricând campioana Ligii 1, CFR Cluj, deoarece nu-l împiedică nicio clauză contractuală.

Înainte de a-l numi în funcție pe Contra, Burleanu îi propusese postul de selecționer lui Dan Petrescu, dar acesta a refuzat. „Il Luce” ar putea reveni la naționala României, după mandatul său din perioada 1981-1986, fiind în prezent liber de contract. Totuși, Lucescu nu a confirmat în fruntea naționalei Turciei. Gică Hagi este așteptat, la rându-i, să preia naționala, dar, potrivit Digi Sport, „Regele” poate părăsi Viitorul pentru gruparea saudită Al Ittihad.

Te-ar putea interesa și: