Corupție la anticorupție. Arestare în sânul DNA. Un specialist al instituției, prins în flagrant în timp ce primea mită

Corupție la anticorupție. Arestare în sânul DNA. Un specialist al instituției, prins în flagrant în timp ce primea mită Sursa: EVZ

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au prins în flagrant pe specialistul instituției, Nicolae Răzvan Despa, în timp ce primea o tranșă de 6.000 de euro din mita de 12.000 de euro solicitată unei firme ca să îi ajute să câștige o licitație chiar cu DNA.

Procurorii din cadrul  DNA - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a inculpatului DESPA NICOLAE RĂZVAN, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro și, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două tranșe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu Direcția Națională Anticorupție în cadrul proiectului „Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.

Angajatul DNA a fost prins în flagrant când primea mită

În contextul menționat mai sus, la data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 17 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Ce avere are specialistul DNA

Potrivit declarației de avere de pe site-ul DNA, Răzvan Despa deține mai multe tenuri în județul Giurgiu, o casă de 550 mp în județul Ilfov, un apartament în București și 1/2 dintr-o casă de vacanță de 245 și un automobil Skoda. În bancă deține 21.000 lei și are un împrumut bancar de 90.000 de euro.

Totul la veniturile din salariul pe 2020 de 121.638 lei. La bunăstarea familiei contribuie și soția, care este consultant la societatea Topo Land și de unde a încasat anul trecut 28.344 lei.