Cornelia Catanga a fost înșelată. Mărturii cutremurătoare

Cornelia Catanga a fost înșelată. Mărturii cutremurătoare

Vocea de aur a muzicii lăutărești, Cornelia Catanga spune că are dovezi că Aurel Pădureanu, lângă care a stat mai bine de 30 de ani, a înșelat-o.

Ea a subliniat că nu are informații privind decizia artistului de a o părăsi pentru altă femeie, însă, deține anumite dovezi despre care, deocamdată, nu dorește să spună mai multe.

 

Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu au format un cuplu vreme de mai bine de trei decenii, însă, în primăvara acestui an, ei s-au separat. Deși nu își mai vorbesc, îndrăgiții artiști locuiesc în aceeași vilă și, conform celor mai noi dezvăluiri, printre motivele despărțirii s-ar număra și infidelitatea.

„Nu știu dacă a dorit să mă lase pentru altă femeie. Eu vreau să cred că nu este absolut nimic adevărat, deși dovezi am. Am niște dovezi și aș vrea să aduceți cel mai clarvăzător. Îi arăt ceva și-mi spune: clar, scurt și la obiect! Nu zic că m-a înșelat, dar o să spun la momentul potrivit, atunci când trebuie”, a declarat Cornelia Catanga în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

oția lui Aurel Pădureanu este sprijinită moral de copiii pe care cântărețul îi are din prima căsătorie; Nicoleta și Costel au încercat de mai multe ori să-i împace pe cei doi parteneri.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt copiii bine, lângă mine. Copiii lui, Nicoleta și Costel, chiar suferă pentru chestia asta. Știu care este adevărul, eu le-am povestit, am stat de vorbă cu ei. Vin de patru ori pe săptămână acasă la noi. Încearcă să ne împace și gândește-te că nu sunt copiii mei, ci copiii din prima căsnicie a lui Pădureanu, cu care eu am o relație extraordinar de bună”, a mai povestit cântăreața.

În finalul interviului, artista de 62 de ani a mărturisit cu multă durere în glas: „Toată lumea era obișnuită să vin cu el, să fim împreună. Mă simt singură, înțelegi? Poate că aș începe să plâng, dar știu că este în casă, știu că este bine”.

Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu ar trebui să sărbătorească 6 ani de la cununia religioasă luna viitoare Dacă se vor împăca în viitorul apropiat, cei doi soți vor putea aniversa luna viitoare șase ani de la nuntă… Mai exact, pe 23 octombrie 2014, Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu și-au unit destinele și în fața Lui Dumnezeu.

Cei doi artişti şi-au jurat credinţă veşnică la Biserica Domniţa Bălaşa din Capitală, iar artista a fost dusă la altar chiar de fiul său, Alexandru Pădureanu. Mireasa, care avea 56 de ani la vremea respectivă, a purtat o rochie creată de designerul Cătălin Botezatu. Petrecerea de nuntă a avut loc la restaurantul Mărul de Aur, scrie Cancan.

Ne puteți urmări și pe Google News