Dolly Parton, condusă pe ultimul drum în familie. Unde a fost înmormântată artista
- Bianca Ion
- 31 august 2026, 20:58
Dolly Parton / sursa foto: Instagram
Dolly Parton a fost înmormântată vineri, la Nashville, în cadrul unei ceremonii private la care a participat familia. Artista a fost înhumată la Woodlawn Memorial Park and Mausoleum, alături de soțul ei, Carl Dean, iar vestea a fost făcută publică de strănepoata sa, Lainey Parton. Funeraliile au avut loc într-un cadru restrâns, în familie, la Nashville. Potrivit BBC, anunțul privind înmormântarea a fost făcut de strănepoata artistei.
Dolly Parton a fost înmormântată alături de Carl Dean
Locul de veci al artistei se află la Woodlawn Memorial Park and Mausoleum, în Tennessee, unde Dolly Parton a fost înmormântată lângă regretatul ei soț, Carl Dean.
Necrologul publicat de cimitir a amintit de „muzica ei atemporală și compozițiile ei prolifice, dar și de umorul, căldura și bunătatea ei care ne-au făcut să ne simțim pe toți ca o familie”.
„Moștenirea lui Dolly Parton este una de iubire, bunătate și rezistență. Cu o carieră de șapte decenii, ea a inspirat mai multe generații de artiști și fani cu muzica sa și cu un angajament neclintit de a face lumea un loc mai bun”, se mai arată în necrolog.

Dolly Parton și Carl Dean. Sursă foto: Captură video
Familia cere donații în loc de flori
Familia artistei a cerut ca persoanele care doresc să îi aducă un omagiu să facă donații în loc să trimită flori.
„În loc de flori, familia solicită donații către Biblioteca Imaginației a lui Dolly Parton.”
Biblioteca Imaginației a fost proiectul prin care Dolly Parton a trimis cărți gratuite copiilor mici.
Sâmbătă, una dintre nepoatele artistei, Jada Star, a susținut un concert tribut la Grand Ole Opry House din Nashville, loc asociat puternic cu muzica country.
Aeroportul din Nashville ar putea primi numele artistei
După moartea artistei, guvernatorul statului Tennessee a anunțat că intenționează să numească Aeroportul Internațional Nashville după artistă.
În același timp, piesa „9 to 5” se apropie de primul loc în clasamentul single-urilor din Marea Britanie.
Potrivit Official Chart Company, cântecul a fost ascultat într-un număr mare după moartea artistei, ceea ce a dus la o creștere puternică în clasament.