Cornel Dinicu vrea să-și readucă afacerea la viață. Ferma Dacilor va găzduit o petrecere gigant

Cornel Dinicu vrea să-și readucă afacerea la viață. Ferma Dacilor va găzduit o petrecere gigant Ferma Dacilor. Sursa foto: Facebook/ Ferma Dacilor

La mai puțin de un an după tragedia de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu se pregătește să revină în afaceri. Afaceristul va organiza o petrecere grandioasă la locul incendiului, unde artiști renumiți vor anima evenimentul.

Astfel, Ferma Dacilor anunță organizarea unui eveniment de mare amploare, „cel mai mare Barbeque Brunch din România”, cu scopul de a-și recâștiga locul pe piață, pierdut la finalul anului trecut.

Ferma Dacilor organizează un grătar la care va cânta Adi Minune

Conform afișului publicat pe pagina de Facebook a complexului turistic, evenimentul promite să ofere o experiență culinară deosebită, completată de spectacole susținute de artiști renumiți, precum Julia, Aurel Moga și trupa Taraf Univers 2000.

Printre invitați se numără Florin „Axinte” Petrescu, fost membru al grupului de umor Vacanța Mare, și Adrian Minune.

De asemenea, evenimentul de la Ferma Dacilor îi va avea invitați și pe cei mai cunoscuți chefi din România, printre care Chef Orlando Zaharia, Chef Paul Novac, Chef Moha Ghanem și Chef Ianos Krajnik.

Ferma Dacilor

BBQ . Sursa foto: Facebook/ BBQ Ferma Dacilor

De asemenea, petrecerea promite un loc special dedicat copiilor, care se pot bucura de mai multe preparate dulci.

Opt persoane au murit anul trecut la Fermă

În incendiul devastator din a doua zi de Crăciun din 2023, au murit opt din cele 26 de persoane cazate.

Printre victime se numără unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, și doi dintre copiii acestuia, precum și o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie și iubitul acesteia.

Cornel Dinicu, patronul Ferma Dacilor

Cornel Dinicu. Sursa foto: Captura Video

În luna martie a acestui an, Judecătoria Ploiești a decis ca patrul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, să fie cercetat sub control judiciar.

La începutul lunii ianuarie, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv, fiind acuzat de distrugere din culpă cu consecințe grave. De la 1 februarie, el se află sub arest la domiciliu.