Coreea de Nord, lovită de cea mai cumplită secetă din ultima sută de ani

Coreea de Nord, lovită de cea mai cumplită secetă din ultima sută de ani

Coreea de Nord, care trece printr-o criză alimentară acută, se confruntă cu o secetă fără precedent în ultimul secol

Din cauza secetei acute care a cuprins Coreea de Nord, câmpurile de orez din provinciile Hwanghae şi Phyongan, de unde proveneau cele mai mari resurse alimentare, au fost compromise, întreaga recoltă uscându-se.

"Este cea mai gravă secetă din ultimii 100 de ani care s-a abătut asupra Republicii Populare Democrate Coreene (numele oficial al Coreei de Nord - n.red.), cauzând adevărate pagube în sectorul agricol", anunţă agenţia de presă oficială.

Ghulam Isaczai, oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a atras atenţia, luna trecută, asupra situaţiei din Coreea de Nord, unde, în 2014, nivelul precipitaţiilor scăzuse cu 40-60% faţă de 2013, fiind cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 30 de ani.

Potrivit oficialilor ONU, cei mai afectaţi sunt copiii mai mici de cinci ani care devin victime ale malnutriţiei.