COPILUL MINUNE: Povestea FETIŢEI care a hipnotizat oamenii | VIDEO
- Roxana Roseti
- 31 mai 2014, 15:12
Darul ei de a-i face pe oamenii fericiţi i-a îndemnat pe specialişti să vorbescă, la un moment dat, despre faptul că „acest copil are puterea de a hipnotiza oamenii”...
„A fost iubită de o întreagă planetă între 1930 şi 1940, acum a uitat-o toată lumea”, notau nu demult jurnaliştii americani. Actriţa Shirley Temple a intrat în memoria americanilor şi nu numai drept „copilul teribil”.
Cunoscută mai ales pentru filmele în care a jucat când încă nici nu împlinise vârsta de şcoală, Shirley s-a născut la 23 aprilie 1928, în statul California. Provine dintr-o familie-model: mama, Gertude Amelie, casnică, după moda vremurilor, iar tatăl, George Francis, angajat la o bancă. Familia lui Shirley avea strămoşi diferiţi - de la germani la englezi şi la olandezi, toţi şi-au pus amprenta asupra trăsăturilor, dar mai ales a caracterului viitoarei actriţe.
Mama este cea care a îndrumat-o pe calea artelor. Aceasta i-a plătit cursurile de canto, de dans şi chiar de teatru. În timp ce urma cursurile unei şcoli de dans în localitatea natală, Santa Monica din California, Shirley a fost remarcată de un căutător de talente. La început, copila a făcut doar reclame pentru care primea zece dolari pe ziua de filmare. În scurt timp însă a fost aleasă să joace într-o serie de filme cu buget redus. Succesul de care s-a bucurat micuţa i-a făcut pe greii Hollywoodului să o distribuie în mai multe producţii. Astfel, în februarie 1934, la doar 6 ani, Shirley a semnat unul dintre cele mai profitabile contracte. Salariul ei era atunci de 2.150 de dolari pe săptămână, în condiţiile în care americanii de rând nu câştigau mai mult de câteva zeci.
În top
Pentru că fiica sa câştiga deja mult mai mult decât era salariul său de angajat la bancă, George a demisionat din funcţie şi a decis să se ocupe doar de cariera copilei sale. A început însă să impună condiţii drastice: micuţa trebuia să doarmă zilnic după-amiaza, să nu fie lăudată în exces şi să nu i se arate articolele din ziare în care se scria despre ea. Primul succes: producţia „Little Miss Marker”, din 1934, care a propulsat-o pe locul 1 în topul celor mai iubite actriţe ale Americii. A început să fie din ce în ce mai bine plătită, astfel că, deşi avea doar câţiva ani, primea peste 100.000 de dolari pentru un film. În ciuda acestor câştiguri, se spune că fetiţei i se dădeau doar 13 dolari pe săptămână ca bani de buzunar. A început să fie din ce în ce mai solicitată în industria publicitară. Numele său a fost asociat cu diverse produse, de la păpuşi la articole de veselă.
În 1935, Shirley a fost recompensată cu Premiul Oscar. Chiar dacă era onorific, acesta i-a fost acordat pentru faptul că a adus mai multă fericire milioanelor de copii şi de adulţi din întreaga lume mai mult decât oricare alt copil. Fără să realizeze importanţa premiului, frumuşica actriţă declara pe scenă la primirea sa: „E frumoasă jucăria asta, dar e destul de grea. Nu aveţi altceva cu care să mă joc?”. Micuţa copilă l-a impresionat chiar şi pe preşedintele de atunci al SUA, Franklin D. Roosvelt, care declara: „Atât timp cât ţara aceasta o are pe Shirley Temple, nu avem de ce să ne temem!”.
A renunţat
Apoi a crescut, dar acest lucru nu i-a fost de ajutor lui Shirley. La 11 ani, vârstă la care alţi copii doar speră că vor intra în industria filmului, cariera lui Shirley a început să se clatine. Astfel, în 1939, a pierdut audiţia pentru rolul principal din producţia „Vrăjitorul din Oz” în favoarea actriţei Judy Garland. După ce au realizat că fata, care îşi pierduse farmecul copilăresc, nu mai reprezenta nimic în cinematografie, conducerea studioului FOX i-a permis lui Shirley să plece la MGM. Shirley se transforma în femeie...
A renunţat la actorie şi s-a măritat. Chiar dacă avea doar 17 ani. Bărbatul ales de ea pentru a-i deveni soţ a fost John Agar, sergent în armata americană. În 1948, „copilul iubit al Americii” devenea mamă pentru prima dată. Căsnicia dintre Shirley şi John nu a rezistat. În 1950, la doar câteva luni de la divorţ, fosta actriţă s-a măritat din nou. De data aceasta cu Charles Alden Black, alături de care actriţa a avut o viaţă fericită şi cu care a avut un fiu, Charles Alden Black Jr, şi o fiică, Lori. Shirley a mai avut câteva tentative de a reveni la actorie, dar, pentru că nu s-a bucurat de succesul cu care era obişnuită, a renunţat.
La Casa Albă
În 1972, Shirley a descoperit că este bolnavă de cancer la sân. A fost al doilea mare şoc pentru fostul star, după ce a candidat fără succes pentru un loc în Congresul SUA. Totuşi, în 1974, Temple a fost investită cu funcţia de ambasador al SUA în Ghana. Un alt stat în care Shirley şi-a reprezentat ţara a fost Cehoslovacia. În 1976, Temple Black a devenit prima femeie care a ocupat funcţia de şef de protocol la Casa Albă. Ca un fapt inedit, barmanii americani au creat o băutură ce îi poartă numele. Cocteilul Shirley Temple. Actriţa a lansat în 1988, an în care a împlinit 60 de ani, o autobiografie cu titlul „Copilul Star - o autobiografie”...