
Republica Moldova. Un caz șocant de exploatare online a ieșit la iveală. O copilă de 11 ani devenind victima unui bărbat de 38 de ani din Brașov, România. Individul este acuzat că a cerut și primit fotografii cu caracter sexual de la minoră prin intermediul aplicației Snapchat. Ulterior, acesta a amenințat-o cu răspândirea acestora după ce fetița a refuzat să se masturbeze în timpul unor conversații video.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova, bărbatul a trimis chiar și câteva dintre imaginile indecente tatălui fetei, în încercarea de a o șantaja. Imediat după ce a descoperit ororile la care fusese supusă fiica sa, părintele a alertat autoritățile de la Chișinău.
Procurorii au colaborat cu omologii lor din România pentru a identifica adresa și domiciliul suspectului. Recent, au avut loc percheziții la locuința acestuia. Descinderile au fost desfășurate de angajați ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România și ai Centrului de Aplicare a Legii din Europa de Sud-Est (SELEC). În urma perchezițiilor, au fost ridicate două telefoane mobile și un laptop, toate folosite de suspect, care au fost supuse expertizării.
Bărbatul din Brașov s-a prezentat la Chișinău în fața procurorilor PCCOCS, unde i-a fost adusă învinuirea pe trei capete de acuzare deosebit de grave. Trafic de copii prin exploatarea sexuală a victimei, pornografie infantilă (manifestată prin folosirea și deținerea imaginilor solicitate). De asemenea și încălcarea inviolabilității vieții personale a minorei prin răspândirea cu bună știință a imaginilor nud către terți, inclusiv tatăl victimei.

Sursa foto: PCCOCS
Apel la vigilență din partea autorităților
Acest caz subliniază pericolele la care sunt expuși copiii în mediul online și reamintește importanța supravegherii atente din partea adulților. Oamenii legii încurajează părinții și alți membri ai familiei care au copii cu acces la aplicații de comunicare electronică să monitorizeze constant comportamentul online al acestora. Prin vigilență și comunicare deschisă. Astfel de situații traumatizante ar putea fi prevenite. Este esențial ca părinții să fie conștienți de riscurile online. Totodată să își educe copiii cu privire la siguranța pe internet.

