Controversatul Lucian Onea, suspect într-un nou dosar SIIJ. De la cine i se trage

Controversatul Lucian Onea, suspect într-un nou dosar SIIJ. De la cine i se trageLUCIAN ONEA. Sursă foto: Arhiva EVZ

Procurorul Lucian Onea, de la Serviciul Teritorial al DNA Ploiești a devenit suspect într-un dosar instrumentat de Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

Fostul șef la DNA Prahova, Lucian Onea, a fost convocat joi, pe 19 noiembrie 2020, la sediul SIIJ din București, pentru a fi informat că a dobândit calitatea de suspect într-un nou dosar penal. Acesta a fost constituit în urma sesizării formulate de Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP). Procurorul Onea este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă și cercetare abuzivă, după cum relatează luju.ro

În prezent, Lucian Onea nu își mai poate exercita funcția de procurer dat fiind că a fost suspendat din magistratură după ce a fost trimis în judecată, în anul 2019, într-un alt dosar penal, împreună cu colegul său Mircea Negulescu. Cei doi au fost acuzați de inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, fals în înscrisuri sub semnătură private și cercetare abuzivă.

Cei doi foști procurori la Direcția Națională Anticorupție sunt acuzați de fapte de represiune nedreaptă, respectiv prefabricarea unor probe în dosarul de anchetă al lui Sebastian Ghiță. Sebastian Ghiță, fost deputat PSD, parte civilă, a cerut un milion de lei foștilor magistrați DNA Onea – fost procuror șef la DNA Ploiești, respectiv Negulescu, fost procuror la DNA Ploiești.

Dosarul Anei Maria Pătru

Ana Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că ar fi primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici.

Este vorba despre dosarul întocmit de procurorul Lucian Onea, pentru care acesta este chemat să răspundă în fața SIIJ.

Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a povestit prin ce a trecut în timpul anchetei și până când a fost achitată definitiv de Curtea de Apel București și pe cine i s-a cerut să toarne.

„Acest individ (n.r. Lucian Onea) era obsedat de mine ca persoană, dar mai avea o obsesie: își dorea foarte mult să distrugă vieți, să aresteze oameni, dar nu pe oricine, ci șefi de instituții, judecători, oameni politici. Avea impresia că o să ajungă procuror șef în locul doamnei Kovesi. Onea mă urmărea cu șase luni înainte, neoficial. Oficial, am avut mandat de doar trei zile. A dezvoltat o obsesie personală față de mine”, a povestit Ana Maria Pătru

Ne puteți urmări și pe Google News