Contract major atribuit pentru Centura Bușteni-Azuga

Contract major atribuit pentru Centura Bușteni-Azugasursa foto: Ionel Scriosteanu / facebook

Consiliul Județean Prahova a semnat un contract de peste 500 de milioane de lei pentru a construi Centura Bușteni-Azuga, cu firma prahoveană CONI. Decizia vine în urma licitației desfășurate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), după ce pe 14 mai 2024, Curtea de Apel Ploiești a respins contestația depusă de compania turcă Ozaltin.

Detalii contractuale și financiare

Contractul pentru proiectare și execuție are o durată de 36 de luni, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027, cu 40% din fonduri provenind din surse europene. Firma CONI este deja cunoscută pentru implicarea în construcția unui segment de 13 kilometri din lotul 2 al Autostrăzii Moldovei A7 (Mizil-Pietroasele/Costești de 28 km), conform economedia.ro. Oferta companiei Ozaltin pentru Centura Bușteni-Azuga a fost respinsă ca inadmisibilă de către Comisia de Evaluare a Consiliului Județean Prahova, decizie confirmată ulterior de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Astfel, contractul a fost atribuit firmei CONI, care continuă să lucreze și la proiectul autostrăzii A7.

Blocaj pe Valea Prahovei, la Azuga.

Blocaj pe Valea Prahovei, la Azuga. Sursa: Arhiva EVZ

Specificațiile tehnice ale proiectului Centura Bușteni-Azuga

Centura Bușteni-Azuga include construcția unui tunel de 90 de metri care va subtraversa DN 1 și Magistrala CFR București-Brașov, și a unui semitunel de aproape 150 de metri, parțial îngropat la intrarea în Azuga. Acestea sunt printre cele mai complexe structuri de pe traseul de 9,434 kilometri al noii șosele de centură. Traseul complet al drumului de descărcare (Centura Bușteni-Azuga) va avea o lungime de 9,434 km, cuprinzând diverse structuri și lucrări complexe pentru a facilita traficul în stațiunile montane Bușteni și Azuga.

Traseul pentru Centura Bușteni-Azuga este structurat astfel:

  • Tronson I: km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN 1, km 127+600) – km 1+600, lungime 1,60 km (extravilan);
  • Tronson II: km 1+630 (ieşire din DN 1, km 128+300 prin dreapta) – km 6+760 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta), lungime 5,13 km (intravilan Buşteni);
  • Tronson III: începe la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN 1, km 133+550 prin dreapta, lungime 0,52 km (extravilan);
  • Tronson IV: km 7+250 (ieşire din DN 1, km 134+050 prin dreapta) – km 9+434 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta).

Ne puteți urmări și pe Google News