Editura Evenimentul si Capital

Prima CONTRĂ DURĂ la nivel inalt după raportul MCV. CSM, reacție fără precedent! Breaking News

Autor: | | 2 Comentarii | 3640 Vizualizari

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat miercuri un punct de vedere extrem de dur în privința raportului MCV, despre care spune că există erori.

Punctul de vedere a fost adoptat în plenul CSM cu votul majorității membrilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Redăm mai jos poziția oficială a CSM:

"În cadrul atribuţiilor constituţionale şi legale care îi revin, Consiliul a manifestat preocupare pentru implementarea recomandărilor formulate în rapoartele anterioare şi care vizau activitatea sa.

În legătură cu unele aspecte reţinute în Raport, pentru a asigura o corectă informare a opiniei publice, se impune a fi semnalate şi unele erori factuale sau de apreciere, în legătură cu activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, de natură să creeze o percepţie greşită cu privire la această autoritate publică.

1. În ceea ce priveşte evoluţia poziţiei instituţionale exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii faţă de înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precizăm următoarele:

Prin Decizia nr. 33/2018, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că „ (…) aceasta (…) constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare şi se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi” (par. 141).

În raport de cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, în şedinţa din data de 13 noiembrie 2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

2. În cadrul procedurilor privind adoptarea legilor justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii a avut o atitudine pozitivă, formulând numeroase propuneri menite să îmbunătăţească reglementările legale în domeniu, multe dintre acestea fiind, de altfel, însuşite în procesul legislativ.

Consecvent aceleiaşi abordări, chiar în condiţiile în care legea nu prevede cerinţa avizării, Consiliul a evaluat propunerile legislative vizând codurile în materie penală şi civilă care i-au fost transmise de către legiuitor şi, pe baza observaţiilor comunicate de instanţe şi parchete, a formulat un număr însemnat de propuneri de adaptare a legislaţiei, o parte dintre acestea fiind însuşite în procedura parlamentară derulată până în prezent.

3. În acelaşi timp, în conţinutul raportului se impută Consiliului Superior al Magistraturii că a exercitat presiune asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin faptul că nu a reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale a acestei instanţe. O astfel de constatare este inacceptabilă, deoarece numirea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este prerogativa exclusivă a Secţiei pentru judecători şi intră în marja sa de apreciere. În plus, raportul ignoră constatările obiective ale Secţiei pentru judecători, care au fundamentat hotărârea de respingere a candidaturii şi care au fost prezentate amplu în cuprinsul acesteia. Pe de altă parte, faptul că nu a fost reînnoit mandatul preşedintelui Secţiei penale nu poate influenţa în niciun fel judecata în cauzele penale cu care este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Mai mult, judecătorul în discuţie a fost delegat ulterior în funcţia de preşedinte de secţie, calitate pe care, prin delegare, o exercită şi în prezent, continuând să soluţioneze cauzele penale cu care a fost învestit. În plus, premisele eronate pe care se fundamentează concluzia raportului ar însemna că nu ar fi posibilă în nicio situaţie numirea în această funcţie a altui judecător, fapt care, evident, nu poate fi acceptat.

Cati BANI incaseaza Dragnea, lunar! Victor Ponta arunca BOMBA! Suma intra in intregime in buzunarul sefului PSD

Pagina 1 din 2
Tag-uri: csm, raport, mcv, pozitie, punct, vedere



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI