Contestaţia lui Vadim Tudor privind candidatura la europarlamentare, respinsă de Tribunalul Bucureşti
- Alexandra Ciliac
- 6 aprilie 2014, 21:11
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au respins contestaţia depusă de Corneliu Vadim Tudor privind candidatura sa la alegerile europarlamentare. Decizia instanţei nu este definitivă, iar recursul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Agerpres.
Candidaturile propuse de PRM sub semnătura preşedintelui acestui partid, Corneliu Vadim Tudor, au fost respinse de Biroul Electoral Central (BEC) pe motiv că nu au numărul minim de semnături de susţinere valabile.
”Luând în considerare faptul că 28.797 de semnături de susţinere a listei de candidaturi propuse de PRM sub semnătura preşedintelui acestui partid, Corneliu Vadim Tudor, sunt afectate de vicii de formă şi fond, numărul de semnături de susţinere valabile fiind 196.104, sub numărul minim prevăzut de lege (...) BEC respinge candidaturile”, se arată în motivarea deciziei BEC.
Potrivit acesteia, printre neregulile depistate în urma verificării listelor de susţinători se numără lipsa numelui şi prenumelui persoanei care a întocmit lista de susţinători, dar şi a datelor de identificare a declarantului, absenţa semnăturii susţinătorului, a datei naşterii acestuia, lipsa seriei sau a numărului actului de identitate al susţinătorului şi prezenţa în listele de susţinători a 57 de persoane care nu au împlinit 18 ani.
BEC a respins, în 2 aprilie, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.