Constructorii rachetelor hipersonice ruseşti, mândria lui Putin, învinuiţi de trădare de patrie

Constructorii rachetelor hipersonice ruseşti, mândria lui Putin, învinuiţi de trădare de patrie

Trei oameni de știință de la Institutul de mecanică teoretică și aplicată din oraşul rusesc Novosibirsk sunt învinuiţi de trădare de patrie şi riscă cel puţin câte 25 de ani de închisoare.

Este vorba de doctorul în științe tehnice, Valery Zvegintsev, directorul institutului, Alexandr Shiplyuk, şi conducătorul echipei de cercetători, Anatoly Maslov, care au dezvoltat rachetele hipersonice rusești „Kinjal” (pumnal n.r.).

Cei trei sunt învinuiţi că au transmis Chinei informații despre tehnologiile hipersonice. Maslov şi Shiplyuk se află în arest preventiv în penitenciar, iar Zvegintsev se află în arest la domiciliu.

Shiplyuk și Maslov au prezentat în 2012 rezultatele unui experiment privind proiectarea unei rachete hipersonice la un seminar din orașul francez Tours, unde ar fi avut loc conexiunea cu inginerii chinezi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii de știință din Academia Rusiei, scrisoare deschisă către Kremlin

Zilele trecute, oamenii de știință de la filiala siberiană a Academiei Ruse de Științe au publicat o scrisoare deschisă către conducerea de la Kremlin, în care susţin că cei trei ingineri savanţi sunt nevinovaţi şi persecutaţi de organele de drept.

Speakerul președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a venit miercuri, 17 mai, cu o reacţie la scrisoarea oamenilor de ştiinţă din Siberia, în care a spus că cei trei savanţi se confruntă cu acuzaţii foarte grave şi că Kremlinul nu poate să intervină în această situaţie.

„Serviciile speciale ruse lucrează, își îndeplinesc funcțiile. Aceasta este o acuzație foarte gravă. Desigur, o persoană poate fi găsită vinovat doar printr-o hotărâre judecătorească. Și, desigur, în cursul unor acțiuni de investigație, nu avem dreptul să ne expunem poziţia”, a declarat Peskov.

Scandalul a ieşit la suprafaţă după ce la 4 mai anul curent forţele de apărare antiaeriană din Ucraina a reuşit să doboare, cu ajutorul sistemului american „Patriot”, prima rachetă rusească „Kinjal” lansată asupra Kievului. Ulterior, autorităţile de la Kiev au anunţat că au interceptat şi au distrus în aer, inclusiv noaptea trecută, mai multe rachete hipersonice ruseşti.

Anterior, preşedintele rus Vladimir Puțin s-a lăudat în repetate rânduri că Rusia este lider mondial în domeniul dezvoltării rachetelor hipersonice, iar rachetele „Kinjal” nu pot fi interceptate şi distruse înainte să-şi atingă ţinta.