Construcția unică lăsată de Hașdeu moștenire poporului român
- Andreea Răzmeriță
- 8 august 2025, 23:15
Sursa foto: Wikipedia.România, cunoscută pentru legendele cu vampiri și cultura bogată în paranormal, are încă un obiectiv unic în lume. Castelul „B.P. Hasdeu” din Câmpina, redeschis în urmă cu 30 de ani. Edificiul, cunoscut drept „Muzeul Spiritismului”, a fost ridicat de savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu în memoria fiicei sale Iulia, devenind un templu dedicat comunicării cu lumea de dincolo.
Spiritismul, forța care a dat naștere unui templu unic în lume
Construcția acestui monument neobișnuit a început în anul 1894, după ce Hasdeu a afirmat că a intrat în contact cu fiica sa , Iulia, care și-a pierdut viața la o vârstă fragedă, răpusă de tuberculoză. Copleșit de durere, tatăl acesteia a decis să creeze din comunicările primite de „dincolo” un edificiu cu profunde conotații simbolice și religioase, în memoria fiicei sale prea iubite.
Construcția impunătoare se află în Câmpina, a fost finalizat în 1896 și reflectă atât suferința tatălui îndoliat, cât și credința sa în legătura dintre lumea muritorilor și lumea spirituală.
Date concreste despre edificiul impunător
Spiritismul este prezent nu doar în temelia simbolică a clădirii, cât și în fiecare detaliu arhitectural. De la ochiul atotvăzător și sfinxurile păzitoare ale intrării, până la Camera Obscură, locul ședințelor de spiritism, clădirea oferă multe zone atrăgătoare pentru cei pasionați de paranormal.
Hasdeu a susținut că fiecare element a fost dictat de spiritul Iuliei, motiv pentru care clădirea este considerată de unii cercetători singurul templu spiritist din lume.
După decesul lui Hasdeu, în 1907, castelul a suferit de degradare, fiind afectat de cele două războaie mondiale și de cutremurul din 1977. Abia în 1995, la exact un secol de la finalizarea construcției, muzeul a fost redeschis oficial publicului, marcând un nou început în conservarea și valorificarea moștenirii savantului Hasdeu.

Iulia Hasdeu. Sursa foto: wikipedia
Ultima restaurare majoră a avut loc în anul 2022, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Astăzi, edificiul este administrat de Primăria Câmpina și găzduiește șase săli de expoziție în care se regăsesc manuscrise rare, mobilier original, portrete ale membrilor familiei Hasdeu, dar și obiecte cu valoare istorică și simbolică.
Vizitatorii pot pătrunde în biroul savantului, în Templu, în Camera cu Cale și în celebra Cameră Obscură, unde sunt expuse simboluri oculte și instrumente folosite în practicile spiritiste, potrivit muzeulhasdeu.ro
Spiritismul, punte între trecut și viitor în conștiința culturală românească
La trei decenii de la redeschiderea muzeului , spiritismul rămâne atracția principală a experienței vizitatorilor de la Castelul Hasdeu. Fascinația față de lumea de dincolo, de ezoterism și comunicarea cu cei trecuți în neființă atrage anual mii de curioși, cercetători și pasionați de o lume enigmatică.
Pe plan cultural și turistic, muzeul reprezintă o atracție unică în Europa, cât și în România, fiind singurul templu dedicat spiritismului care îmbină credința personală cu exprimarea artistică și științifică. Astfel, spiritismul nu mai este doar o practică ocultă, ci un element-cheie în înțelegerea unei epoci marcate de suferință, pierdere și nevoia de comunicare.
Castelul aduce o contribuție semnificativă patrimoniului național, fiind considerat un simbol al paranormaului românesc.