Consilierul guvernatorului BNR: Românii nu au şanse ca în 2012 să le fie mai bine
- Cristina Sb îrn
- 4 octombrie 2011, 19:33
Românii nu au şanse ca în 2012 să le fie mai bine din punct de vedere al bunăstării, consideră consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu.
"Lumea e toată în criză, iar în momentul de faţă, peste tot în lume, se ajustează bugetele: ale familiilor, ale companiilor, ale ţărilor. Nu cred că avem şanse ca, din punct de vedere al bunăstării, să fie mai bine în 2012 decât în 2011. Poate va fi un pic mai bine, dar nu mult. Deşi va fi an electoral, eu nu văd pe nicăieri un apetit teribil pentru promisiuni, şi pentru că oamenii nu mai cred", a declarat Vasilescu la un post de televiziune.
Vasilescu este reticent atunci când în discuţie este adus subiectul creşterii salariilor bugetarilor. "Bugetul se face pe trei piloni: PIB, curs şi rata inflaţiei. Să vedem cum stăm cu cei trei piloni. În anul 2012 sunt prognoze ceva mai puţin optimiste la creşterea PIB, dar avem scădere importantă pe rata inflaţiei. De la 8% anul trecut, anul acesta s-ar putea să asistăm la înjumătăţirea inflaţiei, la 4%, cel mult 5%", a declarat acesta.
În ceea ce priveşte evoluţia cursului, consilierul guvernatorului BNR afirmă că 2012 va fi "un an de stabilitate relativă pe piaţa valutară". Acest lucru duce la stabilitate financiară. "Din punct de vedere al perspectivei financiare, nu avem motive de îngrijorare pentru 2012", a adăugat Vasilescu.