Consilierul de la Mogoșoaia nu mai demisionează. De ce a luat această decizie

Consilierul de la Mogoșoaia nu mai demisionează. De ce a luat această decizie Sursa: Captură video Digi24

Consilierul PMP de la Mogoșoaia care a fost acuzat că a agresat o colegă de la USR a anunțat că nu mai demisionează. Dinu Gheorghe spune că au apărut noi filmări care a arată că că nu a gresat-o nici fizic și nici verbal pe consiliera USR.

Scandalul a izbucnit joi seara la o ședință a Consiliului Local Mogoșoaia. Dinu Gheorghe, consilier PMP a fost acuzat că a agresat-o, împreună cu un liberal, Valentin Ene, pe consilieraUSR, Felicia Ineculescu Popovici.

Dinu Gheorghe a anunțat după incident, pe rețelele de socializare, că își va da demisia. Acum însă s-a răzgândit și spune că el este victima. Susține că au apărut noi imagini care arată clar că nu a fost vorba despre o agresiune asupra doamnei de la USR.

Consilierul PMP a trimis o scrisoare organizaţiei PMP Ilfov în care arată că, „în urma noilor filmări apărute în media se observă clar că nu a agresat-o fizic şi verbal pe consiliera USR“.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vă rog să ţineţi cont de faptul că, conform GDPR, am dreptul la a-mi proteja imaginea, fapt pentru care am rugat-o pe doamna consilier USR să nu mă filmeze. Îmi asum şi recunosc faptul că i-am luat telefonul din mână, pentru a o opri să mă mai filmeze, însă manipularea de care doamna consilier a dat dovadă m-a pus într-o lumină proastă, inducând în eroare, prin imaginile pe care dumneaei le-a pus la dispoziţie”, a scris consilierul PMP Dinu Gheorhe în scrisoare.

Dinu Gheorghe a declarat că  justiția va face dreptate

„Nu trebuie să mai dau interviu la nimeni, justiţia să îşi facă dreptate. Nu mai contează ce am făcut, e dreptul meu. Am fost emoţionat de ceea ce s-a mediatizat, cazul ăsta. Nu i-am făcut nimic doamnei, ea a premeditat totul. Dacă a văzut că consilierul de la PNL o ameninţă, trebuia în secunda a doua să sune la 112. Nu să înceapă să filmeze”, a afirmat Gheorghe, citat de News.ro.

Toleranță zero față de violența fizică

Preşedintele PMP Cristian Diaconescu a cerut, vineri, Consiliului Executiv Judeţean al PMP Ilfov să-l suspende pe Dinu Gheorghe din toate funcţiile politice pe care le deţine până la concluzionarea anchetei cu privire la incidentele din data de 27 ianuarie, de la Consiliul Local Mogoşoaia.

„Consilierul local PMP implicat în altercaţia de la Mogoşoaia şi-a dat demisia din partid. PMP are toleranţă zero faţă de violenţă fizică şi verbală în politică”, arată o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a partidului.