Update. Nicolae Ciucă, despre Congresul PPE: „Un semn de recunoaștere a relevanţei pe care România o are”

Update. Nicolae Ciucă, despre Congresul PPE: „Un semn de recunoaștere a relevanţei pe care România o are” Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Nicolae Ciucă a vorbit despre importanța organizării acestui Congresului PPE in România. Conform șefului Senatului, la întrunire vor lua parte 13 lideri europeni, după ce inițial au fost confirmați doar 11.

Update. Nicolae Ciucă a precizat că organizarea Congresul PPE în România este o dovadă a solidarităţii între statele care fac parte din UE. De asemenea, preşedintele PNL a anunţat la că finalul Congresului PPE va fi aprobată strategia de campanie a popularilor europeni, precum și planul electoral.

„Mă bucur foarte mult că am primit această decizie ca PPE să desfăşoare în următoarele trei zile Congresul Popularilor Europeni aici în Bucureşti. Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care PNL o reprezintă în interiorul familiei polularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene şi în acelaşi timp este un semn de recunoaștere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritate, unitatea şi deciziile care vor fi luate pentru viitorul UE”, a spus preşedintele PNL.

Totodată, oficialul a menționat că la această întrunire vor lua parte peste 1500 de reprezentanți ai EPP din 44 de state.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem prezenţi în Bucureşti 13 şefi de stat şi guvern, avem 740 de reprezentanţi ai mass-media acreditaţi la acest eveniment, iată importanţa pe care o reprezintă Congresul PPE la Bucureşti”, a mai adăugat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a subliniat că acest acest eveniment se desfășoară sub semnul  unității și solidarității.

„Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii României, pentru tot ceea ce înseamnă siguranţa şi securitatea în perioada următoare, şi pe termen lung”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Congresul Partidului Popular European va începe pe 6 martie. Printre cei 11 lideri europeni care vor ajunge în România se număr președinta CE, Ursula von der Leyen, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Matsola. De asemenea, cancelarul austriac Karl Nehammer va ajunge joi în țara noastră. Înainte de aceste eveniment, președintele Klaus Iohannis se intâlni la Cotroceni cu Maia Sandu.

Liderii europeni vor lua parte la Congresul de la Romexpo

Mai mulți șefi de state și guverne din Uniunea Europeană  se vor reuni la București. Conform deputatului european Siegfried Mureșan, 11 lideri europeni și-au confirmat prezența la Congres.

„Săptămâna aceasta, Europa îşi dă întâlnire în România. În perioada 6 - 7 martie, noi, Partidul Naţional Liberal, găzduim, la Bucureşti, Congresul Partidului Popular European, cea mai mare familie politică europeană”, a scris Siegfried Mureşan, luni pe Facebook.

Maia Sandu, primită întâi la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis o va primi, marţi, pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, informează Administraţia Prezidenţială

Maia Sandu, Congresul Partidului Popular European

Maia Sandu. Sursa foto: gov.md

Maia Sandu se va afla în România în zilele de 5 și 6 martie. Marți, aceasta va discuta cu președintele Iohannis despre cooperarea bilaterală.

De asemenea, președinta Republicii Moldova se va întâlni și cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, urmând să discute și cu reprezentanții comunității moldovenilor din Bucureşti. În timpul Consiliului de la Romexpo, Maia Sandu va avea și un discurs.

Congresul Partidului Popular European. Karl Nehammer vine la București

Pe lângă Ursula von der Leyen, şi preşedinta Parlamentului European, Roberta Matsola, cancelarul Karl Nehammer va ajunge la București.

Karl Nehammer despre Schengen

Karl Nehammer. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cu acest prilej, aleșii speră să poarte noi negocieri legate de aderarea deplină la Schengen.

În timpul reuniunii, liderii europeni vor adopta Manifestul Partidului Popular European pentru alegerile europene din iunie 2024. De asemenea, aceștia vor stabili strategia PPE pentru alegeri. Totodată,  participanții o vor Ursula von der Leyen drept candidat al Partidului Popular European pentru funcţia de preşedintă a Comisiei Europene şi pentru următorii 5 ani.