Toate conductele duc la Roma. Italia luptă pentru a deveni centrul de gaze naturale al Europei, cuprinzând conducte și cisterne în centrul Mediteranei.

Acesta poate fi exact ceea ce are nevoie Algeria, deoarece relațiile cu Spania s-au răcit; simultan, Rusia încetează să fie principalul furnizor de energie al Europei, potrivit Forbes.

După războiul din Ucraina și înrăutățirea relațiilor cu Spania, industria energetică a Algeriei s-ar putea afla într-o poziție strategică similară sau chiar mai bună. Dacă proiectele de infrastructură sunt finalizate, exporturile ar putea ajunge în Europa Centrală și de Est prin Italia și să preia piața, cândva dominată de Rusia.

Sancțiunile asupra economiei ruse îl scot din joc pe cel mai mare furnizor unic de gaze naturale din Europa. De-a lungul a doar 170 de mile de mare, Algeria este bine plasată pentru a interveni. Chiar dacă solul din estul Mediteranei și Libia are un mare potențial pentru producția de combustibili fosili, Libia se află în conflict.

Ce ambiții energetice are Italia

Premierul italian Giorgia Meloni și-a declarat recent intenția de a-și transforma țara în centrul energetic al Europei. În centrul Mediteranei, Italia a construit o infrastructură extinsă pentru a importa combustibili fosili și, mai recent, pentru a le exporta în restul Europei.

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, Meloni l-a vizitat pe președintele Abdelmajid Tebboune la Alger pentru a extinde parteneriatul dintre cele două țări.

Până la războiul din Ucraina, Rusia a fost cea mai mare sursă de gaze pentru Italia; o conductă dându-i direct acces la regiunea cea mai bogată din nordul țării. În 2021, Rusia a fost cel mai mare importator de gaze naturale, cu o cotă de 29,2%. Pentru 2022, însă, Algeria a urcat pe locul întâi cu o cotă de 34,3%, în timp ce cea a Rusiei a scăzut la 16%.

De remarcat sunt și importurile din Azerbaidjan (14,8%) și Marea Nordului (10,3%).

Conductele care duc la Roma

Compania multinațională energetică italiană Eni este un actor cheie în modelarea ambițiilor Romei. Este una dintre cele mai mari șapte companii petroliere din lume.

Guvernul italian are o cotă de 30%. În mare parte, are experiență în relațiile cu țările producătoare de petrol din Orientul Mijlociu și Africa. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, Italia a continuat o serie de întâlniri cu producătorii africani de combustibili fosili pentru a obține acorduri, din Algeria până în Angola până în Mozambic.

Cel mai ambițios proiect este Conducta Trans-Sahariana, care ar putea duce gaze din sudul Nigeriei până în Algeria și, eventual, în nordul Italiei. Acest plan ambițios va fi greu de pus în practică, mai ales după lovitura militară din Niger și reînnoirea tensiunilor.

Probleme politico-militare

Acest lucru se adaugă insecurității și prezenței grupurilor armate în regiunea Sahel. Beneficiile unui flux direct de gaz care acoperă o astfel de distanță ar putea aduce în continuare multe beneficii, prin reducerea costurilor de transport și a timpurilor; De asemenea, ruta maritimă nu este lipsită de riscuri, deoarece Golful Guineei este un important centru de piraterie.

Italia a jucat un rol activ în cel de-al doilea război civil al Libiei (2014-prezent), în mare parte datorită prezenței Eni în țară. Cufundată într-o rețea complicată de alianțe și operațiuni discrete, Roma este de partea guvernului de la Tripoli, care este susținut și de Turcia, Algeria și alții, în diferite grade.

Inamicul lor este armata națională libiană cu sediul în Tobruk, de asemenea, cu niveluri disparate de sprijin din partea Rusiei, Franței, Egiptului, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite printre alții.