De șase săptămâni în fiecare vineri, după slujba religioasă tradițională, sute de mii de algerieni umplu străzile din capitala Alger și din mai toate orașele, în fața prefecturilor, pentru a cere plecarea Președintelui Abdelaziz Bouteflika, aflat la 20 de ani de mandat și țintuit în cărucior, după un atac cerebral suferit în 2013 care l-a imobilizat și i-a afectat posibilitățile de a vorbi. La 82 de ani, cel căruia i se atribuie un rol major în revoluția de decolonizare anti-franceză dar și în stoparea războiului civil cu islamiștii din anii 90, care a costat circa 200.000 de victime, i se cere în stradă să plece. Și miercuri chiar a plecat, în final.

Vineri, 29 martie un milion de oameni au protestat în țară, deși cifrele nu sunt validate oficial. Iar protestele sunt susținute de semnele de slăbiciune ale regimului. Această primăvară arabă întârziată începe să preseze tot mai tare asupra Le Pouvoir – Puterea, formula de desemnare a camarilei prezidențiale din jurul lui Bouteflika, și a Frontului de Eliberare Națională, partidul puterii. Opoziția e slabă în Algeria, dar lumea din stradă nu prea are legătură cu politicul, e o clasică revoluție fără lideri care contestă laolaltă întreaga clasă politică existentă și vrea altceva.

Aflat la tratament în Elveția, în martie, Bouteflika a anunțat prima concesie: va rămâne doar un an, dacă va fi ales, pentru a asigura tranziția către un președinte ales de popor. Mulțimea a reacționat virulent și a respins propunerea. A venit ulterior ideea prelungirii mandatului cât e nevoie pentru o tranziție sau succesiune de tip dinastic, în același grup Le Pouvoir, dar care s-a soldat cu un nou refuz virulent al populației, care invocă încălcarea Constituției.

În fine, într-o ultimă încercare, săptămâna trecută Lt Gen Ahmed Gaed Salah, șeful Statului Major al Armatei algeriene, un fidel al lui Bouteflika, a cerut aplicarea articolului 102 din Constituția Algeriei pentru înlăturarea Președintelui pe motivul incapacității de a exercita funcția. Propunerea a fost susținută de partidul la putere, Frontul Eliberării Naționale. Interimatul ar urma să fie preluat de către Președintele Senatului, Abdelkhader Bansallah. Și toată lumea aștepta cu sufletul la gură reacția publicului de vineri.

Ei bine aceasta a venit. Protestatarii au respins și această ofertă, insistând pe inadecvarea și tentativa de a li se deturna voința, ce vizează înlăturarea deplină a regimului Bouteflika, nu numai a persoanei președintelui. În plus, a început să se contureze tot mai mult teama ca revoluția să nu le fie furată sau deturnată de către vreun potentat al regimului, primul vizat de furia publică fiind chiar șeful statului major Salah, acuzat că ar avea pretenții prezidențiale.

Oamenii din stradă, majoritatea tineri, într-un stat bogat cu producție de petrol și gaze importantă, sunt într-o situație precară și fără locuri de muncă. Ei sunt presați de nevoi, dar și de dorința de a trăi într-un stat modern. Schimbările revoluționare din primăvara arabă au jucat un rol important în actuala revoltă, iar frica generată de evoluțiile din Siria – folosite nu odată de regim pentru a calma protestele, în trecut - a fost depășită de situația actuală de neacceptat. Populația vrea plecat Le Pouvoir și pe toată lumea din funcții publice, chiar dacă nu au o soluție de înlocuire a elitei actuale.

Slăbiciunile manifestate de către Le Pouvoir și neclaritățile date de lipsa unui succesor promovat și acceptat de către elita actuală a creat o dificultate greu de depășit. Iar intervențiile poliției cu gaz lacrimogen nu rezolvă deloc lipsa de conținut politic, de opoziție relevantă sau de figuri politice majore. Iar variantele nu sunt foarte multe: Said Bouteflika, fratele mai mic al Președintelui și cel care guvernează de facto Algeria; Lakhdar Brahimi, un diplomat de carieră important, cu o carieră de succes în cadrul ONU, chemat să conducă o conferință de tranziție pentru a identifica viitorul țării; Ali Benflis, fondatorul Ligii Algeriene pentru Drepturile Omului, fost ministru de justiție în 1988, chiar premier între 2000-2003, care a pierdut alegerile prezidențiale în 2004 și 2014 împotriva lui Bouteflika; Ali Haddad, fostul șef al Forumului de Afaceri algerian și finanțatorul campaniei președintelui în 2014; și, firește, Ahmed Galid Salah, șeful statului major al Armatei, implicat acum în dezbaterea publică de înlăturare a lui Bouteflika.

Li se mai adaugă Liamine Zeroual, fostul președinte al Republicii între 1994-1999, care are 77 de ani, dar care e respins și el de mulțime, pentru că reprezintă tot trecutul. Și avocatul Mustapha Bouchachi, preferatul tinerilor, fostul președinte al Ligii algeriene pentru apărarea drepturilor omului. În rest, mulțimea flutură simbolurile algeriene și cere libertate, în timp ce afișează drapelurile berberilor – populația autohtonă a Algeriei înaintea invaziei arabe și a intrării Islamului – și portretul lui Lounes Matoub, cântăreț celebru berber kabil, asasinat în 1998. Se mai regăsesc în mulțime simbolurile anarhiștilor, fanionul roșu și negru. Nici un steag verde al radicalilor islamiști, nici o dorință de revenire la un islam mai strict, Algeria fiind cunoscută pentru modul extrem de conservator al raportării la religie și respectării ritualurilor.

Deci mulțimea e mai degrabă educată, democratică, căutând valorile libertății și ale drepturilor omului, contestând conducerea curentă și aspirând la modernizare și prosperitate, la o împărțire judicioasă și cheltuire corectă a veniturilor din rezervele de petrol, gaze, uraniu ale statului. O revoluție de tip primăvară arabă fără lideri, de unde și dificultatea guvernului actual de a discuta o tranziție cât timp nu există o reprezentare a străzii, un partid și lideri capabili să poarte această discuție. Iar de vină este tot sistemul instituit de către Le Pouvoir, care a eliminat rând pe rând figurile neagreate ale sistemului și a lipit în trena dependenților de Regim pe cei care aveau imagine bună și aspirații politice de vârf. De aici dificultatea succesiunii acceptabile public a Președintelui Bouteflika, al cărui mandat expiră la 26 aprilie.