Concedieri masive în România. Efectele Brexit ne lovesc din plin

Concedieri masive în România. Efectele Brexit ne lovesc din plin

România se confruntă cu o problemă imensă din cauza Brexit-ului. Dacă se va înfăptui fără un acord cu UE, vor exista concedieri masive de personal în țara noastră.

Dacă Brexit se va realiza fără un acrod cu UE, începând cu 1 ianuarie 2021, România ar putea avea de suferit extrem de mult. Este vorba de concedieri masive în idustria textilă și de încălțăminte.

Peste 12.000 de locuri de muncă ar putea fi afectate din această cauză și undeva la 2% din PIB şi 1,4% din cifra totală de afaceri din economie.

Concedieri masive în România din cauza Brexit

Marea Britanie este un mare importator de produse textile fabricate în Europa, mai ales din România.

România produce haine, fibre textile şi încălţăminte în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld euro) anual, adică echivalentul a 2% din PIB, industria având o pondere de circa 1,3-1,4% în totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2019.

Având în vedere cele menționate mai sus, România se situează în spectrul de producători de textile giganți din Europa.

Româ­nia ar fi a treia cea mai afectată ţară, cu 12.000 de locuri de mun­că tăiate din industria textilă, potrivit unui raport al Confederaţiei Eu­ropene a Producătorilor de Haine şi Textile (Euratex).

„Fabricile care lucrează pentru bran­duri britanice se confruntă cu pro­ble­me majore, au redus numărul de sala­riaţi şi pentru că nu mai au comenzi se gân­desc chiar să închidă din 2021. Brita­ni­cii aveau multe branduri care îşi lucrau co­lecţiile în România. Piaţa de textile re­sim­te punctual efectele acestor falimente şi insolvenţe, dar mai mult efectele Brexitului“, spu­nea recent designerul Irina Schrotter.

O nouă rundă de negocieri legate de Brexit, încheiată fără un acord

S-ar părea că discuțiile dintre Boris Johnson și președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen s-au încheiat fără niciun fel de concluzie.

Ursula Von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, a declarat că cele două părţi sunt încă departe una de cealaltă. Aceasta a afirmat că discuţiile au fost „animate şi interesante” şi că cele două părţi „şi-au înţeles reciproc poziţiile”, dar că „rămân îndepărtate”.

„Vom ajunge la o decizie până la finalul acestui weekend”, a mai declarat ea, conform B1.

Ne puteți urmări și pe Google News