Evenimentul istoric
Ce au făcut comuniștii români când Moscova a schimbat inamicul. Cominternul, Pactul Hitler–Stalin și disciplina de partid
Molotov semnând Pactul Secret cu Germania. În spate, Ribbentrop și I.V. Stalin. sursa: Wikipedia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Există episoade istorice care incomodează toate mitologiile politice. Unul dintre ele este situat în intervalul 1939–1941, când Internaționala Comunistă/Cominternul, a schimbat brusc linia antifascistă.
În 1939 URSS a cerut partidelor comuniste să trateze războiul declanșat de Germania nazistă nu ca pe o confruntare împotriva fascismului, ci ca pe un „război imperialist” între puteri capitaliste. Această răsturnare de atitudine poate fi rezumată ca o „aprobare” tactică a Germaniei lui Hitler.
Istoric, formularea trebuie nuanțată: Cominternul nu le-a cerut comuniștilor să devină naziști sau să adopte ideologia hitleristă, ci să apere linia impusă de Stalin după Pactul Ribbentrop–Molotov. Adică să înceteze propaganda de front popular antifascist și să nu susțină războiul dus de Marea Britanie și Franța împotriva Germaniei. Propagandistic este însă cam același lucru. Și așa s-a întâmplat!
Pactul care a răsturnat busola morală a comuniștilor
La 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul de neagresiune, cunoscut drept Pactul Ribbentrop–Molotov sau Pactul Hitler–Stalin. Partea publică prevedea neagresiunea între cele două state, dar partea secretă împărțea Europa de Est în sfere de influență.
Molotov semnând Pactul Secret cu Germania. În spate, Ribbentrop și I.V. Stalin. sursa: Wikipedia
Istoria consemnează faptul că pactul a permis Germaniei să atace Polonia fără teama unei intervenții sovietice și că protocolul secret plasa Estonia, Letonia și Basarabia în sfera sovietică, împărțind totodată Polonia între Germania și URSS.
Documentul secret este esențial pentru România. În protocolul publicat ulterior, articolul al III-lea precizează că, în privința Europei de Sud-Est, partea sovietică își afirma interesul pentru Basarabia, iar partea germană declara „dezinteres politic complet” în această zonă. Cu alte cuvinte, Berlinul lui Hitler accepta ca Basarabia să intre în zona de pretenții sovietice.
Acest fapt a schimbat radical situația comuniștilor români. Partidul Comunist din România era ilegal, slab numeric și profund dependent de Moscova. Din studierea documentelor din arhive românești și sovietice, vedem că PCdR fusese construit și reconstruit pentru a se conforma directivelor Moscovei, iar activitatea sa era legată în mare măsură de promovarea intereselor sovietice, inclusiv în chestiunea Basarabiei.
De la Frontul Popular la „războiul imperialist”
Pentru a înțelege șocul, trebuie amintit că până în 1939 Cominternul promovase linia Frontului Popular Antifascist.
La Congresul al VII-lea al Internaționalei Comuniste, în 1935, Gheorghi Dimitrov chemase la formarea unui front larg împotriva fascismului. Textul discursului său, păstrat în arhive marxiste, vorbea explicit despre necesitatea mobilizării maselor pentru „un larg Front Popular Antifascist”.
Gheorghi Dimitrov, președintele Comintern, 1934-1943. sursa: Britannica
Dar după pactul sovieto-german, linia s-a inversat. Istoricii descriu perioada august 1939–iunie 1943 ca apogeul subordonării Cominternului față de politica externă a lui Stalin. Ei numesc schimbarea din septembrie 1939 o întoarcere dramatică produsă în urma Pactului nazisto-sovietic, urmată de o nouă răsturnare în iunie 1941, după atacul german împotriva URSS.
Directiva Secretariatului Comitetului Executiv al Cominternului din 8 septembrie 1939, atribuită lui Dimitrov, formula noua linie fără ambiguitate: războiul era „imperialist și nedrept”, burghezia tuturor statelor beligerante era declarată responsabilă, iar clasa muncitoare nu trebuia să susțină războiul. Textul mergea mai departe și afirma că războiul „nu este purtat împotriva fascismului”, în ciuda afirmațiilor liderilor britanici și social-democrați.
Aceasta este decizia la care se poate referi afirmația că Moscova le cerea comuniștilor să „aprobe Germania lui Hitler”. Nu era o aprobare doctrinară a nazismului, dar era o suspendare a antifascismului militant. Germania nazistă nu mai era prezentată ca principalul inamic al clasei muncitoare mondiale. Inamicul redevenea „imperialismul” în general, iar guvernele britanic și francez erau puse pe același plan cu Germania. Pentru comuniștii disciplinați, criteriul nu mai era lupta împotriva fascismului, ci apărarea interesului sovietic.
Cazul românesc: partid mic, obediență mare
PCdR era o formațiune marginală, cu puțini membri și cu o legitimitate slabă în societatea românească. Partidul a rămas aproape invizibil pe scena politică românească până în 1944 și nu reușea să atragă masiv muncitori, în parte pentru că publicul identifica în programul său sloganele Cominternului despre revoluția mondială.
În acest cadru, decizia Cominternului era determinantă. Partidul nu avea libertatea de a adapta linia la interesele României. Cominternul funcționa ca un centru de comandă, iar secțiile naționale trebuiau să se supună.
National Security Archive subliniază că internaționala leninistă era gândită ca un „partid comunist mondial” centralizat, iar Stalin a transformat misiunea secțiilor naționale în promovarea și susținerea politicii externe sovietice.
Pentru România, efectul a fost direct
Chestiunea Basarabiei nu era o temă secundară, ci unul dintre motivele pentru care PCdR fusese perceput drept ostil intereselor statului român. În perioada interbelică, comuniștii au susținut dreptul minorităților la autodeterminare și au atacat actul Unirii din 1918.
Scînteia, ziarul comunist, au fost publicate articole care cereau revocarea actului unirii Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transilvaniei și Banatului cu România și promiteau sprijin pentru „minorităților etnice” în numele autodeterminării.
După Pactul Ribbentrop–Molotov, această linie a devenit și mai vizibilă. Când URSS a trecut la anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și ținutului Herța, PCdR a publicat imediat un manifest care saluta „fericita Basarabie” pentru că ar fi scăpat de „jugul greu al imperialiștilor români” cu sprijinul Armatei Roșii.
Aceasta este una dintre cele mai puternice probe ale subordonării partidului față de agenda sovietică, nu față de o linie națională românească.
Stirea cu Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939. sursa: Presa vremii
Paradoxul moral: antifasciști obligați să tacă despre fascism
Din punct de vedere moral și politic, perioada 1939–1941 a creat un paradox greu de mascat ulterior. Comuniștii se prezentaseră ca forță antifascistă, iar în Războiul Civil Spaniol participaseră la lupta împotriva lui Franco. Este cunoscută implicarea comuniștilor români în campania Cominternului de recrutare de voluntari pentru sprijinirea guvernului republican spaniol împotriva rebelilor lui Franco.
Totuși, după august-septembrie 1939, aceeași mișcare internațională trebuia să explice de ce războiul împotriva Germaniei naziste nu mai era un război antifascist.
Directiva Cominternului cerea partidelor comuniste din țările beligerante să denunțe caracterul imperialist al conflictului, să voteze împotriva creditelor de război și să spună maselor că războiul nu le va aduce decât suferințe. În țările neutre, partidele comuniste trebuiau să denunțe guvernele care sprijineau indirect una dintre tabere.
Pentru comuniștii români, aflați într-un stat care încerca să supraviețuiască între presiunea germană, pretențiile sovietice și slăbirea garanțiilor occidentale, această linie a însemnat practic apărarea poziției URSS.
Nu era nevoie ca PCdR să cânte osanale lui Hitler. Era suficient să accepte logica pactului: Germania nu trebuia atacată ca principal agresor fascist, iar problema Basarabiei trebuia privită prin ochii Moscovei.
Ceea ce au făcut cu entuziasm...
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
