Evenimentul Zilei > Social > Comportament mizerabil al unui taximetrist față de o fetiță cu handicap
Comportament mizerabil al unui taximetrist față de o fetiță cu handicap

Comportament mizerabil al unui taximetrist față de o fetiță cu handicap

Comportament inacceptabil din partea unui taximetrist. Un tată a fost lăsat în stradă de un șofer de taxi din Bucureşti. Revolta sa a trezit indignarea internauților pe rețeaua de socializare unde tatăl fetei și-a exprimat durerea.

Claudiu este tată și, din păcate, copila lui în vârstă de doar 7 ani suferă de pe urma unei paralizii cerebrale. El se întorcea de la spital, ocazie cu care medicii îi făcuseră fetiței analize.

Când să plece, Claudiu a solicitat prin aplicația de pe telefonul mobil un taxi. Strigător la cer este că șoferul a refuzat să îi preia pe Claudiu și pe fetiță. Motivul său a fost că nu transportă copii cu handicap.

Șoferul de taxi nu s-a mulțumit doar cu acest tip de comportament și a simțit nevoia să dea indicații. I-a spus bărbatului că ar trebui să apeleze la salvare pentru a-și duce copilul acasă. Internauții au taxat atitudinea respectivului taximetrist.

Claudiu le-a spus, însă, că a luat legătura cu administratorii companiei de taxi, aceștia asigurându-l că șoferul va fi sancționat.

Astăzi, la ora 10, acest taximetrist chemat prin aplicație m-a refuzat pe motivul că nu transportă copii cu handicap și să apelez la salvare. Menționez că fetița mea în vârstă de 7 anișori are paralizie cerebrală și tocmai fusesem să-i fac analizele la clinică Titan. Este strigător la cer ca un astfel de om să te lase cu copilul în brațe în mijlocul străzii. Am sunat la companie și au zis că o să-l sancționeze. Am făcut reclamație și la OPC, dar va rog să mă credeți că cea mai bună sancțiune vine tot de la noi clienții dacă nu-i mai solicităm și să apelăm la alternativele care sunt pe piață. Păcat că m-am născut în țara asta…”, a postat în mediul online tatăl fetei.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: