Companiile din România, afectate de pandemie, primesc ajutoare. Comisia Europeană a aprobat o sumă importantă

Companiile din România, afectate de pandemie, primesc ajutoare. Comisia Europeană a aprobat o sumă importantă

Comisia Europeană, forul executiv al UE, a aprobat marți, 9 august 2022, o schemă românească în valoare de până la 358 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,7 miliarde de lei. Scopul măsurii este de a oferi sprijin unor întreprinderi din țara noastră, date fiind efectele economice negative ale pandemiei de COVID-19.

Această schemă de ajutor a fost aprobată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, iar beneficiarii sunt microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii, care au avut de suferit de pe urma pandemiei de COVID-19 și care intră în categoriile: industria prelucrătoare, comerțul cu ridicata și cu amănuntul și sectorul serviciilor de cazare.

Comisia Europeană aprobă o schemă privind acordarea unor ajutoare de stat pentru circa 1.000 de întreprinderi

Ajutorul de stat va fi acordat sub forma unor subvenții directe, astfel fiind urmărită sprijinirea investițiilor în active corporale și necorporale, necesare pentru a redresa deficitul de investiții acumulat în economie din pricina crizei pandemice.

Conform estimărilor specialiștilor, de această schemă vor beneficia circa 1.000 de întreprinderi. Comisia Europeană a reiterat că schema românească este în acord cu cerințele stipulate în cadrul temporar, astfel:

  • ajutorul nu va depăși 1 % din bugetul total al schemei per beneficiar;
  • va fi util pentru investiții în active corporale și necorporale, neincluzând investiții financiare;
  • nu va depăși pragurile maxime stabilite pentru ajutoare în cadrul temporar
  • se vor acorda până pe 31 decembrie 2022.

Mai mult, Comisia Europeană a transmis că acest set de măsuri este necesar și proporțional, deoarece vizează redresarea economiei prin investiții durabile, potrivit articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE și cadrului temporar amintit, conform Ec.europa.eu.

O nouă schemă de ajutor

Consilierul de stat George Agafiţei anunțase că la rectificarea bugetară din luna august Guvernul va analiza schema de ajutor HoReCa 2. Această schema de ajutor este destinată finanțării măsurilor de susținere a companiilor din industria ospitalității. Consilierul de stat a făcut o serie de declarații în cadrul unei reuniuni organizată de Alianța pentru Turism. George Agafiţei a precizat că liniile de finanțare pentru această schemă de ajutor de stat urmează să fie identificate la următoarea rectificare bugetară.

„Ştiu că un subiect destul de fierbinte pentru dumneavoastră este HoReCa. Ce pot să vă spun este că se ia în discuţie pentru rectificarea bugetară din luna august pentru a se vedea liniile de finanţare posibile, urmând ca la următoarea rectificare bugetară poate să venim chiar cu propunere concretă pe nişte sume”, le-a transmis George Agafiţei participanţilor la dezbatere.

Consilierul de stat a mai arătat că a fost reglementat cadrul legislativ pentru OMD-uri (Organizaţii de Management al Turismului) prin OUG 86/2022. Cu acest prilej el și-a exprimat speranța ca această formă a parteneriatului public-privat să fie una care va aduce beneficii României.

Guvernul și-a propus dezvoltarea industriei turismului

George Agafiței a precizat că aceste structuri vor contribui la dezvoltarea destinaţiilor turistice, pe termen lung. Astfel, a precizat oficialul guvernamental, se urmărește atragerea unui număr mai mare de turiști.

„Obiectivul tuturor acestor construcţii va fi atragerea atât a turiştilor români, cât şi a celor străini. Evident, responsabilitatea pentru atragerea acestor turişti revine şi Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului şi autorităţilor locale şi partenerilor privaţi. La nivelul de aplicare a principiilor OMD-urilor, Consiliul de Brand Turistic Naţional constituit anul acesta poate reprezenta modelul de bune practici ce a arătat că dialogul constant al tuturor factorilor de decizie reprezintă singura soluţie pentru o strategie şi un plan de acţiuni sustenabil”, a mai spus George Agafiței, care a dat asigurări reprezentanților industriei de turism că actualul Guvern, condus de Nicolae Ciucă, va acorda tot sprijinul acestei industrii.