Momente dramatice la Jocurile Commonwealth. Un gimnast a căzut în cap de la aproape trei metri

Momente dramatice la Jocurile Commonwealth. Un gimnast a căzut în cap de la aproape trei metriGabriel Langton. Sursa foto: Captură video

Finala masculină pe echipe de la Jocurile Commonwealth a fost întreruptă de un accident grav. Gabriel Langton, sportiv britanic în vârstă de 19 de ani, a căzut în timpul exercițiului la bara fixă. Incidentul s-a produs în ultima rotație a competiției desfășurate la Glasgow. Gimnastul, component al reprezentativei Angliei, a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri, aterizând pe cap și pe zona gâtului.

Finala de gimnastică de la Jocurile Commonwealth, întreruptă după accidentul suferit de Gabriel Langton

Concursul a fost oprit imediat, iar echipa medicală a intervenit în câteva secunde. În timp ce medicii îi acordau primul ajutor, în sală s-a făcut liniște.

Gabriel Langton a fost conștient după accident, își putea mișca brațele și picioarele și a comunicat cu echipa medicală înainte de a fi transportat la spital cu guler cervical.

Gabriel Langton

Gabriel Langton. Sursa foto: Captură video

Sportivul a fost internat

British Gymnastics a anunțat că sportivul a fost dus la spital din motive de precauție și a rămas internat peste noapte pentru investigații.

Potrivit federației, gimnastul a fost supus mai multor investigații medicale, iar rezultatele au fost „pozitive”. Medicii au exclus existența unor complicații sau leziuni grave, iar sportivul urmează să fie externat și să revină la hotelul delegației Angliei.

Colegii săi au continuat lupta

Accidentul a avut un impact puternic asupra întregii echipe a Angliei. Luke Whitehouse a fost nevoit să evolueze la același aparat imediat după reluarea competiției.

Sportivul a mărturisit că i-a fost dificil să își recapete concentrarea și a explicat că echipa a decis să efectueze o nouă încălzire înainte de continuarea finalei. El a spus că sprijinul colegilor a fost esențial într-un moment atât de dificil și că ultimele informații primite arătau că Gabriel Langton se simțea bine.

Accidentul a stârnit reacții în lumea gimnasticii

Imaginile cu momentul s-au răspândit rapid pe rețelele sociale și au provocat numeroase reacții din partea sportivilor și a fanilor.

Cunoscutul gimnast canadian Félix Dolci și sportivul scoțian Hamish Carter i-au transmis mesaje de susținere lui Gabriel Langton, menționând că sănătatea acestuia este mai importantă decât orice rezultat.