Două zile până la deschiderea noii săli de gimnastică „Nadia Comăneci”. Cum arată

Două zile până la deschiderea noii săli de gimnastică „Nadia Comăneci”. Cum arată

18 iulie 1976. Ziua care va rămâne în istorie pentru primul 10 olimpic la gimnastică artistică obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. 50 ani mai târziu, pe 18 iulie 2026, România va trăi un alt moment istoric. Deschiderea marii săli de gimnastică ce va purta numele marii campioane. Cu doar câteva zile înainte de inaugurare, Nadia Comăneci a vizitat sala de gimnastică „Nadia” și ne-a dezvăluit imagini în premieră din interiorul sălii.

Nadia Comăneci: ”Când ajung într-o sală de gimnastică, nu-mi mai vine să ies”

Nadia Comăneci a vizitat miercuri sala „Nadia”, cu doar câteva zile înainte de inaugurare. Nadia s-a bucurat de rezultatul final și chiar a încercat câteva dintre aparatele montate în sală.

„Am fost acolo, am trecut prin plasa elastică, m-am urcat pe bârnă, m-am agățat de paralele. Când ajungi într-o sală de gimnastică îți vine să te joci ca și copiii, pentru că îți aduci aminte de copilăria ta”, a mărturisti Nadia, menționând că se antrenează zilnic 30-40 de minute, dar că atunci când ajunge într-o sală de gimnastică „nu-mi mai vine să ies”.

Nadia crede că prezența în sala de gimnastică îți oferă o energie aparate, te îndeamnă să faci mișcare, să te bucuri asemeni copiilor.

”Copiii fac totul cu foarte multă bucurie. Acum au și costumele foarte culorate și cu pietre strălucitoare. La noi era puțin mai simplu în acea vreme. Și acum, ca și atunci, era cu transpirație, doar strălucirea costumelor diferă”, a completat Nadia.

Sala de gimnastică ”Nadia Comăneci” va fi inaugurată sâmbătă, 18 iulie, în data la care se împlinesc fix 50 de ani de la primul 10 olimpic din gimnastica mondială, în cadrul unui eveniment festiv, cu participarea mai multor reprezentanți din lumea sportului, având-o ca invitată de onoare pe Nadia Comăneci.

Sala „Nadia Comăneci”, la nivelul marilor centre internaționale de performanță

Nadia a supravegheat derularea lucrările de construcție și amenajare a noii săli de gimnastică. În urmă cu o lună, alături de Ion Țiriac, a realizat o ultimă vizită de lucru înainte de marea inaugurare.

„Sunt încrezătoare că sala va fi gata la timp și că va fi într-adevăr la cele mai înalte standarde din gimnastica internațională. Lucrările sunt pe ultima sută de metri, echipamentele au sosit deja, iar spațiul arată exact așa cum ne-am dorit”, declara atunci Nadia Comăneci.

Iar vizita din această săptămână i-a confirmat că totul este gata pentru evenimentul de deschidere din 18 iulie, când se împlinesc fix 50 de ani de la primul 10 perfect, obținut de Nadia la Olimpiada de la Montreal.

Proiectul este finanțat de Fundația Țiriac și face parte dintr-un hub sportiv amplu pe care Ion Țiriac îl dezvoltă în Otopeni. Gândit după modelul marilor centre internaționale de performanță, complexul are o suprafață totală de 2.837 mp, dintre care 1.850 mp sunt dedicați exclusiv zonei de antrenament. Capacitatea permite pregătirea simultană a aproximativ 75 de sportivi., infrastructura de ultimă generație incluzând aparate profesionale pentru gimnastică artistică (feminină și masculină), zonă special amenajată pentru gimnastică ritmică, echipamente omologate conform standardelor competiționale internaționale, vestiare moderne, spații de relaxare pentru părinți și zone dedicate vizionării antrenamentelor.

Nadia Comăneci, din nou la Montreal

Nadia Comăneci a dezvăluit că la finalul lunii iulie va merge la Montreal pentru a participa la evenimentul organizat pentru aniversarea celor 50 de ani de la primul 10 olimpic din gimnastică. ”Sunt mai multe eveniment pregătite, multe surprize pe care nu le știu încă. Dar am aflat că voi avea ocazia să întâlnesc 50 dintre cele câteva sute de fete care, în 1976, au fost botezate cu numele Nadia”, a declarat Nadia Comăneci, după vizita la sala de gimnastică ce îi poartă numele.

Nadia va participa pe 1 august la gala organizată de Comitetul Olimpic din Montreal și va vizita Parcul Olimpic din Montreal, unde a fost creat și Parcul Nadia în 2017. ”Toată lumea dorește să sărbătorească această dată istorică și eu mă bucur că fac parte din această sărbătoare”., a mai spus Nadia Comăneci.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]