Comemorare în Republica Moldova. 32 de ani de la războiul de pe Nistru
- Nicolae Comănescu
- 2 martie 2024, 13:13
Maia Sandu, președintele din Republica Moldova, a participat, sâmbătă, la ceremonia de comemorare a celor care și-au pierdut viața în timpul războiului de pe Nistru.
În Republica Moldova, azi, 2 martie, s-au comemorat 32 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru. La principalul eveniment, desfășurat la Chișinău, a fost prezentă și Maia Sandu, președintele țării vecine.
Liderul de la Chișinău a ținut un discurs omagial pentru persoanele care și-au pierdut viața în timpul conflictului. Șefa statului a menționat că poporul nostru încă poartă o „rană adâncă” din pricina acestui conflict armat.
Evenimentul propriu-zis s-a desfășurat la monumentul „Maica Îndurerată” de la Chișinău. La eveniment au mai participat, printre altele, președintele Parlamentului Igor Grosu, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi, ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros, ministrul Finanțelor Petru Rotaru și directorul Serviciului de Informații și Securitate Alexandru Musteață.
Republica Moldova și-a plâns morții din timpul războiului de pe Nistru
În cadrul ceremoniei, șefa statului a ținut un discurs în care a adus un omagiu eroilor căzuți în conflictul armat de la Nistru.
„În fiecare an, începutul de primăvară în țara noastră este umbrit de amintirea dureroasă a unui conflict armat cumplit ce a curmat sute de vieți și a frânt alte mii de destine. Azi, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, vorbim de cei răniți și schilodiți, de copiii care au rămas orfani, de văduvele care și-au pierdut soții sau de părinții care au fost nevoiți să-și înmormânteze, înainte de vreme, fiii care s-au sacrificat pentru patria noastră – Republica Moldova. Ne închinăm în fața eroilor din acele zile și săptămâni în care liniștea și buna înțelegere de pe meleagurile noastre au fost zdruncinate de zgomotul asurzitor al gloanțelor și al obuzelor. Se spune că timpul vindecă rănile. Dar societatea noastră poartă încă o rană adâncă, pe care simpla trecere a timpului nu o poate vindeca”, a spus Maia Sandu.
„Păstrând memoria luptelor de la Nistru din anul 1992, ne asumăm solemn să nu admitem niciodată repetarea acelei tragedii. Și chiar dacă mai există forțe care încearcă în continuare să sădească neîncredere și discordie între noi, o spun, clar și răspicat: nu vor reuși – nici acum, nici pe viitor! Oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului nu au ce împărți. Indiferent că trăiesc la Chișinău sau Tiraspol, la Bălți sau Tighina, la Comrat sau Taraclia, oamenii din Moldova prețuiesc, mai mult decât oricând, pacea și libertatea!”, a mai precizat președintele țării.
sursa: newsmaker.md