Comănescu: Iniţiativele concrete ale Consiliului Cooperării Regionale trebuie să crească
- Razvan Gheorghe
- 13 aprilie 2016, 15:48
Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, l-a primit, miercuri, pe secretarul general al Consiliului Cooperării Regionale (RCC), Goran Svilanovic, prilej cu care a arătat că această organizaţie trebuie să crească efectiv numărul de iniţiative concrete, care să ofere rezultate cuantificabile.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), întâlnirea a avut drept scop, printre altele, realizarea unui schimb de opinii privind activităţile derulate de RCC la nivelul regiunii, explorarea de noi oportunităţi şi domenii de cooperare între RCC şi instituţiile competente române.
"Ministrul Afacerilor Externe a exprimat aprecierea pentru modul în care RCC îşi implementează obiectivele şi contribuie la întărirea cooperării la nivelul SEE (Europa de Sud-Est). A adăugat că RCC trebuie, în acelaşi timp, să crească efectiv numărul de iniţiative concrete, care să ofere rezultate cuantificabile pentru regiune", precizează MAE.
De asemenea, adaugă sursa citată, el a subliniat importanţa menţinerii "sinergiei" dintre Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est şi RCC şi a apreciat comunicarea constantă a secretariatului general al RCC cu instituţiile UE.
"Înfiinţarea Consiliului Cooperării Regionale este rezultatul unui proces cuprinzător de restructurare a formatelor de cooperare regională, pentru adaptarea acestora la nevoile şi provocările actuale ale regiunii. Misiunea RCC constă în susţinerea cooperării regionale în Europa de Sud-Est, într-un format de dialog creat de regiune şi care reuneşte statele Europei de Sud-Est, cu scopul de a facilita integrarea europeană şi euro-atlantică a acestora", se mai arată în comunicatul MAE, citat de Agerpres.