Coliziune între două trenuri în Germania. 35 de răniţi

Coliziune între două trenuri în Germania. 35 de răniţi

Cel puţin 35 de persoane au fost rănite vineri seara, în urma unei coliziuni între un tren de pasageri şi un tren de marfă, în apropiere de gara din Mannheim, în sudul Germaniei, relatează skynews.com.au.

Accidentul a dus la deraierea a cinci vagoane ale trenului de pasageri, care asigura legătura între oraşele Graz, în Austria, şi Sarrebruck, în Germania, a declarat Deutsche Bahn. Trenul de pasageri transporta aproximativ 250 de persoane. Gara din Mannheim a fost închisă până la emiterea unui alt ordin.