Codin Maticiuc, surpriză neașteptată pentru fetele lui înainte de Crăciun. Ce planuri are de Sărbători
- Bianca Ion
- 18 decembrie 2025, 22:40
Codin Maticiuc și fiicele sale. Sursă foto: FacebookPentru Codin Maticiuc, Crăciunul este o tradiție de familie de la care nu se abate. Dincolo de viața publică și de proiectele care îl țin ocupat pe parcursul anului, perioada sărbătorilor îl găsește într-un rol diferit: cel de tată preocupat să păstreze magia copilăriei. Anul acesta, planurile de final de an vin cu o surpriză specială pentru fetele lui, una care duce povestea lui Moș Crăciun dincolo de decorul clasic al bradului din sufragerie.
Masa de pe 25 decembrie, o tradiție la care nu renunță
De-a lungul timpului, Codin Maticiuc a vorbit deschis despre importanța pe care o acordă familiei și momentelor petrecute împreună. Crăciunul ocupă un loc aparte în acest tablou, fiind sărbătoarea care adună la aceeași masă toate generațiile familiei. El spune că, indiferent de cât de aglomerat este anul, finalul lui este rezervat familiei și copiilor.
„Întotdeauna am păstrat tradiția cu Moș Crăciun și cadourile sub brad. Întotdeauna pe 25 decembrie luăm masa împreună, toata familia”, mărturisește Codin Maticiuc în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

Părinții lui Codin Maticiuc alături de nepoate. Sursă foto: Facebook
Laponia, surpriza pregătită pentru fetițe înainte de Crăciun
În casa lui, Moș Crăciun nu este doar un personaj din povești, ci o prezență care prinde viață în fiecare decembrie. Cadourile apar sub brad, atmosfera este atent construită, iar copiii sunt lăsați să trăiască emoția așteptării. Chiar dacă timpul trece și lucrurile se schimbă, Maticiuc spune că face tot posibilul să adapteze tradițiile la vârsta copiilor, fără a le goli de sens.
„Aduc copiilor un Moș Crăciun care să îi bucure. Băiatul nu mai crede pentru că e mare, dar fetițele cred și anul asta le si ducem în Laponia ca să prelungim magia”, a mai povestit acesta.
Decizia de a merge în Laponia vine ca o continuare firească a acestei dorințe de a oferi copiilor o experiență memorabilă. Pentru fetițele lui Codin Maticiuc, întâlnirea cu locul simbolic asociat cu Moș Crăciun nu este doar o vacanță, ci o formă de a transforma o poveste în realitate. Este genul de surpriză care nu se măsoară în cadouri, ci în amintiri care vor rămâne mult timp după ce bradul a fost strâns și luminile festive au fost stinse.
Chiar și așa, Codin Maticiuc nu vede sărbătorile ca pe un prilej de evadare completă. După călătoria dinainte de Crăciun, planurile rămân ancorate în familie.
„Vom merge chiar înainte de Crăciun, pe 21-22 decembrie. În zilele de Crăciun vrem să fim și cu bunicii este important pentru noi să păstrăm tradiția”, a mai spus acesta pentru EVZ.
Codin Maticiuc, un an aglomerat între filmări, lansări și salonul de spital
În spatele planurilor de sărbătoare, anul acesta a venit și cu momente extrem de grele pentru Codin Maticiuc. În toamna acestui an, mama lui a fost operată pentru a doua oară pe creier, după ce boala de care suferă – cancer – a recidivat. A fost o perioadă complicată, marcată de incertitudine și emoții puternice, pe care actorul și producătorul de film a traversat-o cu discreție.
În ciuda programului extrem de încărcat, Codin Maticiuc a găsit puterea să fie alături de cea care i-a dat viață, împărțindu-și timpul între filmări, lansări și momentele petrecute în spital. Această experiență a pus într-o lumină diferită apropierea sărbătorilor, accentuând nevoia de liniște, apropiere și prezență reală alături de familie.
Poate tocmai de aceea, Crăciunul din acest an capătă o încărcătură emoțională mai profundă. Dorința de a păstra tradițiile, de a fi alături de copii și de bunici și de a crea amintiri frumoase capătă un sens diferit după lunile dificile traversate.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.