Cod roșu de viscol în România. Sunt așteptate fenomene extreme. Avertizare meteo

Cod roșu de viscol în România. Sunt așteptate fenomene extreme. Avertizare meteoCirculația a fost blocată pe mai multe drumuri județene din țară. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vântul va sufla cu peste 100 km/oră, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă. Nu scăpăm nici de ploi în următoarele zile.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineața, o avetizare cod roșu de viscol puternic pentru zona montană înaltă a județului Cluj.

„A fost transmis un mesaj prin sistemul RO-Alert privind avertizarea meteo cod roșu. Sun așteptate fenomene meteo extreme: viscol puternic cu rafale de peste 140 km/h în zona de munte situată la peste 1.800 de metri altitudine“, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Cod galben de vânt

De asemenea, mai multe localități din județul Sibiu sunt vizate de un cod galben de vânt puternic până la ora 11.00: Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Roşia, Racoviţa, Sadu, Boiţa.

„Se vor semnala intensificări ale vântului, care vor depăşi la rafală 55-65 km/h. Până la ora 14.00, este în continuare în vigoare avertizarea cod roşu de vânt care vizează altitudinile de peste 1.800 de metri în Carpaţii Meridionali. Va fi viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 120-140 km/h, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă“, au anunțat meteorologii.

Nu scăpăm de ploi

Potrivit ANM, nu vom scăpa nici de ploi în următoarele zile. Vor fi înnorări accentutate și sunt anunțate ploi însoțite de descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Moldovei, local în Muntenia și izolat în restul teritoriului. La altutidinile de peste 1.500 de metri vor fi precipitații mixte. În unele zone cantitățile de precipitații vor depăși 30 de l/mp, iar în zonele de munte vor fi peste 50 de l/mp.

În următoarele zile, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 22 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 2 și 12 de grade.

Și în București temperaturile vor fi de primăvară în următoarele zile. Maximele se vor situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius, iar minima va fi de 10 grade. Cerul va fi înnorat și vor fi și condiții de ploaie. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 35…45 km/h.

Ne puteți urmări și pe Google News