Cod roșu de furtuni violente. Va fi prăpăd în multe zone ale țării

Cod roșu de furtuni violente. Va fi prăpăd în multe zone ale țăriiSursa foto: dreamstime.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineață o avertizare de Cod Roșu de ploi torențiale și furtuni pentru județele Botoșani și Suceava, valabilă până la ora 09:00.

Conform specialiștilor, în aceste regiuni s-au înregistrat deja precipitații abundente, depășind 50 de litri pe metru pătrat, iar cantitățile de apă vor continua să crească, atingând și 30 l/mp într-un interval scurt de timp.

Cod roșu de ploi torențiale

Zonele vizate din Botoșani includ localități precum Dorohoi, Mihai Eminescu, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Dersca, Bucecea și altele. În Suceava, sunt sub avertizare orașe și comune precum Câmpulung Moldovenesc, Vicovu de Sus, Vatra Moldoviței, Pojorâta, Brodina, Iacobeni, Sucevița, printre multe altele.

furtună

furtună. Sursa foto: Pixabay

Meteorologii avertizează că aceste ploi pot conduce rapid la inundații locale, mai ales în zonele unde solul este deja saturat din cauza ploilor anterioare.

Cod Portocaliu în alte patru județe

Pe lângă avertizarea de Cod Roșu, ANM a emis și mai multe alerte de Cod Portocaliu pentru județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Neamț și Iași, unde sunt așteptate precipitații semnificative, ce pot depăși 40 l/mp în unele locuri.

ploi torențiale

ploi torențiale / sursa foto: dreamstime.com

În Maramureș și Bistrița-Năsăud, zonele de munte aflate la peste 1800 m altitudine (precum Borșa, Rodna, Tiha Bârgăului) sunt cele mai expuse. În ultimele ore s-au acumulat deja cantități de apă de peste 35 l/mp, iar fenomenele vor continua în această dimineață.

În județele Neamț și Iași, orașe ca Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi se confruntă cu averse torențiale ce pot depăși rapid 40 l/mp. Aceste ploi vin pe un fond deja umed, crescând riscul de scurgeri de pe versanți și acumulări de apă în zonele joase.

Risc mare de inundații

Autoritățile recomandă cetățenilor din zonele afectate să evite deplasările pe drumurile expuse riscului de inundații, să fie atenți la eventualele alerte transmise prin sistemul RO-ALERT și să urmeze indicațiile autorităților locale. În cazuri de urgență, este importantă informarea rapidă și cooperarea cu echipele de intervenție.

Ne puteți urmări și pe Google News